Binecuvântare arhierească în Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

Un articol de: Darius Echim - 15 Ianuarie 2025

În Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului), 12 ianuarie, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Nașterea Domnului” din cartierul clujean Gheorgheni, care împlineşte în acest an 35 de ani de la înființare.

În biserica parohială, Prea­sfin­țitul Părinte Benedict Bistri­țea­nul a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură despre veșnicia Împărăției lui Dumnezeu și despre caracterul restaurator pe care Evanghelia lui Hristos îl aduce în viața fiecărui om.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de preoteasa prof. Petronela Taloș.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul împreună cu soborul de preoți au săvârșit slujba Parastasului la un an de la trecerea la Domnul a prof. univ. dr. Nicolae Miu, fost medic pediatru clujean, cunoscut atât la nivel național, cât și internațional.

Prodecan al Facultății de Medicină (1990-1992), prorector didactic al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” (1992- 1996), decan al Facultății de Medicină (2000-2008) și președinte al Colegiului Medicilor Cluj (1997- 2001), prof. dr. Nicolae Miu a scris tratate în premieră pentru România, cum este cel de medicină al ado­lescentului, și a creat două so­cie­tăți științifice, „Societatea Română de Gastroenterologie, Hepatologie și Nutriție Pediatrică” și „Societatea Română de Pediatrie Socială”, la care se adaugă „Clinica de Nefrologie, Dializă şi Toxicologie Pediatrică”, înființată împreună cu dr. Aurel Bizo. Prof. dr. Nicolae Miu a trecut la cele veșnice în data de 4 ianuarie 2024.

Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca a luat ființă la data de 16 martie 1990, prin desprinderea din Parohia „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”. Piatra de temelie a noii biserici a fost pusă în luna decembrie 1990, iar după întocmirea proiectului, de către arhitecții Monica Popa și Marian Munteanu, în toamna anului 1993, a început con­strucția acesteia. Lucrările s-au desfășurat sub coordonarea preotului Nicolae Buda. Între anii 2007- 2009, lăcașul de cult a fost pictat în tehnica frescă de către pictorul pr. Damian Tuluc și ucenicii săi.

Biserica a fost sfințită la data de 5 septembrie 2010 de Înaltprea­sfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

În prezent, biserica parohială este păstorită de preotul paroh Cornel Gheorghe Coprean, care este și consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, alături de preotul Ciprian Taloș.