Binecuvântare arhierească la Sigmir, Bistriţa-Năsăud
Comunitatea parohială din localitatea Sigmir, județul Bistrița- Năsăud, a primit, în Duminica a 7-a după Rusalii, binecuvântarea Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. În biserica ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învăţătură adresat celor prezenţi, cu privire la rugăciunea în viaţa credincioşilor. Răspunsurile liturgice au fost date de Cvartetul „Synavlia”. În cadrul Sfintei Liturghii, PS Episcop Benedict Bistrițeanul s-a rugat pentru încetarea secetei și a războiului.
La final, preotul paroh Daniel Dascălu a mulțumit ierarhului pentru prezența sa în mijlocul comunității din Sigmir și i-a dăruit o icoană cu Maica Domnului. Tot în semn de recunoștință, fostului paroh i-a dăruit o icoană cu Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul comunității parohiale și al bisericii din Sigmir, precum și o diplomă de recunoștință pentru activitatea desfășurată în parohie.
Binefăcătorii implicați în renovarea casei parohiale au primit distincții și diplome de aleasă cinstire, oferite de către PS Episcop Benedict Bistriţeanul. Preotul paroh Daniel Dascălu a fost hirotesit iconom stavrofor, iar fostul preot al comunității, pentru activitatea sacerdotală de peste 40 de ani, a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici. După Sfânta Liturghie, ierarhul a săvârșit slujba Sfeştaniei la casa parohială.