Binecuvântare arhierească pentru familiile care s-au cununat în acest an la Cluj-Napoca

Un articol de: Darius Echim - 13 Decembrie 2024

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s‑a întâlnit miercuri seara, 11 decembrie, cu tinerele familii care s‑au cununat religios în bisericile din Cluj‑Napoca pe parcursul anului 2024.

Evenimentul a avut loc, în acest an, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, cunoscută sub numele de Catedrala din Mănăștur, unde cei recent căsătoriți, împreună cu preoții care au săvârșit slujba Cununiei lor, s‑au întâlnit cu Întâistătătorul eparhiei, în cadrul unei seri duhovnicești.

Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârşit o slujbă de Te Deum, mulțumindu‑I lui Dumnezeu pentru toate darurile și binefacerile revărsate asupra acestor familii.

De asemenea, ierarhul le‑a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, le‑a oferit sfaturi duhovnicești și a subliniat faptul că Nașterea Domnului se sărbătorește cel mai frumos în familie, alături de cei dragi.

La finalul întâlnirii, ierarhul i‑a binecuvântat pe fiecare în parte și le‑a oferit câte un calendar creștin ortodox, tip agendă, cu însemnări pentru anul 2025, iar copiilor prezenți le‑a dăruit cărți duhovnicești.

În cadrul serii, Corul „Sfânta Ecaterina” al Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj‑Napoca, dirijat de arhidiaconul prof. dr. Daniel Frumos, a susținut un concert de colinde. Manifestarea se încadrează în proiectele dedicate pastorației tinerilor și familiilor, pe care Arhiepiscopia Clujului le desfășoară la nivel parohial, protopopesc și eparhial.

Prima întâlnire de acest fel a fost organizată în anul 2018 și se desfășoară la fiecare sfârșit de an, în una dintre bisericile ortodoxe din municipiu, evenimentul fiind organizat de Protopopiatul Cluj II, în colaborare cu coordonatorii cercurilor preoțești din Cluj‑Napoca, prin implicarea tuturor clericilor din protopopiat, în frunte cu pr. Alexandru Constantin Ciui, protopopul de Cluj II.