Binecuvântare la hramul Bisericii „Sfântul Nicolae de vară” din Mahmudia
Biserica cu hramul „Aducerea moaștelor Sfântului Nicolae la Bari” sau „Sfântul Nicolae de vară” din localitatea Mahmudia, județul Tulcea, şi-a serbat marți, 9 mai, patronul spiritual.
Preasfințitul Părinte Episcop Visarion a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un impresionant sobor de preoți și diaconi, la slujbă participând credincioși și elevi de la liceul din localitate.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre viața Sfântului Ierarh Nicolae și despre istoria sărbătorii de la 9 mai, Aducerea la Bari a moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae de la Myra (Demre, Turcia).
Totodată, ierarhul a amintit și despre semnificația zilei de 9 mai pentru România și Europa. La 9 mai 1877 s-a proclamat independența de stat a României față de Imperiul Otoman, și tot din 9 mai, dar 1945, se sărbătorește Ziua Europei, o sărbătoare anuală a păcii și unității.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a oficiat slujba de sfințire a noii capele funerare a parohiei, construită cu sprijinul Primăriei și al Consiliului local, pentru care a oferit diplome de apreciere primarului localității, Ioan Șerpencu, preotului paroh Cristian Dănuț Tănase și Consiliului parohial pentru implicarea în realizarea noului obiectiv al comunității parohiale.
După slujba de sfințire a capelei funerare, la troița din centrul localității s-a oficiat și o slujbă de pomenire pentru ctitorii bisericii și eroii satului din cele două războaie mondiale.