Binecuvântare la Telcișor, Bistriţa‑Năsăud

Un articol de: Darius Echim - 17 Mai 2022

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârşit Sfânta Liturghie, duminică, 15 mai, în Parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Telcișor, județul Bistrița-Năsăud. Teologul Andrei Lucian Trifan a fost hirotonit diacon, urmând a fi hirotonit preot pentru Parohia Iuriu de Câmpie, Protopopiatul Cluj I. La chinonic, grupul de copii „Allegretto” din Telciu, dirijat de prof. Cristina Vlașin, a interpretat pricesne.

Pr. paroh Vasile Ovidiu Tofan a primit, cu acest prilej, Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici, iar primarul comunei Telciu, Sever Mureșan, a primit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. Binefăcătorii și cei care au ajutat la renovarea casei parohiale au primit distincții și diplome de aleasă cinstire. A urmat slujba Sfeș­taniei, ierarhul binecuvântând lucrările de reabilitare efectuate în ultima perioadă, casa fiind cuprinsă de un incendiu în luna martie 2021.