Binecuvântare pentru credincioșii din parohia suceveană Marginea I
În Duminica Ortodoxiei credincioşii din Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” - Marginea, Protopopiatul Rădăuți, l-au avut în mijlocul lor la Sfânta Liturghie pe Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Din sobor au făcut parte părintele Ionel Constantin Maloş - protopop al Protoieriei Rădăuţi, arhidiaconul Mihai Bogdan Hrişcă - consilier eparhial în cadrul Sectorului educațional-teologic (învățământ), părintele Nicolae Mihalescu - preot paroh la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”-Marginea, şi părintele Nicolae Spînu - preot co-slujitor. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul coral al parohiei bucovinene.
La momentele cuvenite din cadrul Sfintei Liturghii, ierodiaconul Maxim Grigorescu de la Mănăstirea Bogdana din Rădăuţi a fost hirotonit întru preot, iar părintele Nicolae Spînu a fost hirotesit iconom-stavrofor.
Înainte de a citi Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei, adresată clerului şi credincioşilor, Preasfințitul Părinte Damaschin le-a vorbit celor prezenţi câteva cuvinte despre pericopa zilei, punând accent pe chemarea lui Natanael, israelitul în care nu era vicleşug.