Binecuvântare pentru medici şi farmacişti
Peste 50 de absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti, promoţia 2014, au participat vineri, 12 decembrie, la o slujbă de binecuvântare, oficiată în biserica Mănăstirii Antim din Capitală. Slujba a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. În biserică s-au aflat şi reprezentanţi ai Asociaţiei Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi Români, instituţie care a organizat evenimentul. „Gestul dumneavoastră este unul frumos, de recunoştinţă faţă de Dumnezeu. Aveţi o misiune frumoasă şi grea, aceea de a alina suferinţele oamenilor. Ce frumos se spune în această rugăciune: să fiţi împreună-lucrători cu Mântuitorul Iisus Hristos, pentru că El lucrează şi cu medicul, care doreşte să vindece, dar în acelaşi timp suferă, cum spuneau Părinţii Bisericii, şi cu cei bolnavi şi suferinzi. Dumneavoastră aveţi această posibilitate, de a fi împreună-lucrători cu El, singurul care vindecă şi sufletele, şi trupurile“, a subliniat Preasfinţia Sa. Prima slujbă de binecuvântare pentru medici şi farmacişti a fost oficiată în anul 1998 la Iaşi şi a fost organizată tot de Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi Români. (Diac. Ştefan Sfarghie)