Binecuvântare pentru Palatul de Justiție din Deva

Binecuvântare pentru Palatul de Justiție din Deva
Un articol de: Cătălin Ungureanu - 20 Martie 2025

Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a participat marţi, 18 martie, la inaugurarea Palatului de Justiție din Deva. La eveniment au fost prezenți Radu Marinescu, ministrul justiţiei, Gheorghe‑Liviu Odagiu și Narcis Erculescu, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanți ai Companiei Naționale de Investiții, Gianina - Viorica David, președinta Tribunalului Hunedoara, Ioana Nicoleta Gheberta, președinta Judecătoriei Deva, numeroși magistrați și invitați.

PS Părinte Episcop Nestor a săvârșit o slujbă de binecuvântare şi i‑a îndemnat pe cei prezenți să ceară, cu smerenie, ajutorul lui Dumnezeu în activitatea pe care o desfășoară, iar apoi a amintit de regele Solomon din Vechiul Testament cunoscut pentru darul înțelepciunii primit de la Dumnezeu și pentru judecățile sale pline de înțelepciune.

Evenimentul s‑a încheiat cu un moment muzical susținut de Cvartetul de coarde „Cuore”.

Clădirea istorică de la poalele Cetății, veche de peste un secol, a fost reabilitată și urmează să fie dată în folosință. Lucrările de renovare și modernizare a Palatului de Justiție, ce va cuprinde Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva, au fost iniţiate în urmă cu patru ani, fiind finanțate de Compania Naţională de Investiţii.