Binecuvântare pentru tineri misionari din Craiova
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârşit duminică Sfânta Liturghie la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Ilie” din Craiova. Ierarhul l-a hirotonit întru preot pe părintele diacon dr. Lucian Zenoviu Bot, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, pe seama Parohiei „Sfântul Nicolae”-Dorobănția din municipiul Craiova.
La finalul Sfintei Liturghii, un grup de tineri de la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Gheorghe”- Vechi din Craiova au fost binecuvântați de Mitropolitul Olteniei pentru desfășurarea activităților în cadrul Concursului național catehetic „Iubirea lui Hristos în familia mea”.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a vorbit de perioada liturgică a Triodului în care am intrat: „În această duminică, începem o perioadă din viața Bisericii noastre numită Triod. Este o perioadă premergătoare Sărbătorii Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Începând de astăzi sunt cântări speciale pe care le auzim și le recităm, le cântăm la strană, cântări care vorbesc despre ușa pocăinței pe care Mântuitorul Hristos ne-o deschide nouă. Sunt cântări de umilință, cântări care ne îndeamnă sufletește să medităm la viața noastră pentru a face roade vrednice de pocăință în așa fel încât să primim lumina dumnezeiască a Sfintelor Paști”.
Ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să caute pocăința vameșului și nu atitudinea mândră a fariseului. „Așadar, învățăm din Sfânta Evanghelie de astăzi că este foarte important să venim la biserică, întrucât constatăm că vameșul și fariseul se judecă sau mai bine zis se prezintă în templu, adică la biserică, apoi, când venim la biserică, să avem smerenia vameșului și să-L lăsăm pe Dumnezeu să cântărească faptele noastre. Nu le cântărim noi pentru că nu avem cântarul adevărului. Noi trebuie să Îl rugăm pe Dumnezeu să analizeze viața noastră și să ne ajute să ne îndreptăm”, a explicat Mitropolitul Olteniei.