La Palatul Patriarhiei din București s‑a desfășurat astăzi, 3 noiembrie 2026, cea de‑a doua sesiune a Conferinței pastoral‑misionare de toamnă a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor. În cadrul
Sfinţirea noii picturi şi a noului iconostas la Cheşa, Protopopiatul Tinca
În Duminica a 19-a după Rusalii, 4 octombrie, când Biserica Ortodoxă Română a marcat prăznuirea liturgică a Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Cheșa, Protopopiatul Tinca.
Cu acest prilej au fost sfințite noua pictură și noul iconostas, împreună cu icoanele care îl împodobesc, lucrare care a înnoit frumusețea văzută a sfântului lăcaș și a încununat strădaniile comunității parohiale.
Preasfințitul Părinte Sofronie a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat că iubirea vrăjmașilor constituie criteriul radical prin care credința creștină depășește logica firească a reciprocității. Omul nu ajunge la această măsură exclusiv prin propriile puteri, întrucât depășirea condiției marcate de păcat presupune lucrarea harului și libertatea omului de a-I îngădui lui Dumnezeu să-i lumineze mintea și să-i transforme inima.
„Măsura creștinului este iubirea după chipul Iubirii lui Dumnezeu. Este iubirea totală, mergând până la iubirea vrăjmașilor. Proba de foc a creștinismului aceasta este: să-ți iubești și vrăjmașii”, a spus ierarhul.
În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie l-a hirotesit pe pr. paroh Florin-Marian Bondre întru iconom-stavrofor şi a adresat un cuvânt de binecuvântare și apreciere celor care au sprijinit împlinirea lucrărilor. De asemenea, a oferit diplome de apreciere binefăcătorilor care s-au remarcat prin contribuția lor la înnoirea sfântului lăcaș și la susținerea vieții comunității parohiale.



.jpg)
