Binecuvântare şi omagiu femeii credincioase
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia zilei de 8 Martie
Adoptată la nivel internaţional ca zi dedicată femeii, ziua de 8 Martie este un prilej de a evidenţia rolul deosebit al femeilor în viaţa de familie şi în societate, în general. Biserica foloseşte acest prilej pentru a sublinia că, pentru femeia creştină, modelul consacrat este cel conferit de Maica Domnului, de femeile mironosiţe, prăznuite în chip deosebit în Biserica Ortodoxă în duminica a treia după Sfintele Paşti, şi de toate sfintele femei din Calendarul Creştin Ortodox. Întrucât sărbătoarea de 8 Martie se regăseşte, de mulţi ani, în conştiinţa colectivă ca fiind ziua în care se aduce un omagiu femeii ca soţie, mamă, fiică, soră, bunică, prietenă sau colegă etc, precizăm că, în istoria universală, creştinismul a contribuit în mod esenţial la promovarea demnităţii femeii ca urmare a înomenirii Fiului lui Dumnezeu din femeie, adică a Întrupării şi Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos din Sfânta Fecioară Maria; în consecinţă, prin chemarea femeii la sfinţenie, la naşterea de copii şi creşterea lor în credinţă, femeia ajungând în creştinism până la demnitatea de împărăteasă, mai întâi în Bizanţ şi apoi în Occident. Permanent ostenitoare în viaţa de familie, ajutându-şi soţul şi părinţii, crescând copiii în credinţă, sau rugătoare şi lucrătoare în mănăstiri, femeia evlavioasă şi curajoasă a fost mărturisitoare a credinţei în orice vreme. De aceea, aceste femei creştine sunt preţuite de Biserică atât de mult încât numele multora au fost înscrise în calendarul bisericesc, fiind tot atâtea modele şi repere luminoase pentru toţi creştinii, bărbaţi şi femei, pentru întreaga Biserică. Ca soţie şi mamă, femeia este pentru familia ei o pildă de dăruire şi de responsabilitate, hărnicia şi dragostea ei revărsate în sânul familiei aducând pace şi speranţă, bucurie şi demnitate umană, acasă şi în societate. Ca mamă creştină, femeia modelează, în primul rând, conştiinţa şi simţirea creştină a copiilor, fiind izvor de afecţiune şi icoană a dăruirii şi purtării de grijă pentru întreaga familie, semn de binecuvântare divină şi bucurie pentru Biserică. Evlavia mamelor şi a bunicilor creştine, binecuvântare pentru familie şi Biserică Într-o societate din ce în ce mai individualistă şi concurenţială, femeia credincioasă, harnică, înţeleaptă şi paşnică aduce un spor de comuniune şi de pace în interiorul comunităţilor adesea agitate. Evlavia, bunătatea şi smerenia mamelor şi ale bunicilor creştine rugătoare sunt o binecuvântare pentru familie şi Biserică, mai ales în vremuri de tulburare şi descumpănire. În ţara noastră, o mulţime de femei contribuie azi la educaţia copiilor şi tinerilor, în grădiniţe de copii şi în şcoli publice sau particulare. O mulţime de femei care lucrează în unităţi medicale şi în centre sociale aduc alinare şi vindecare bolnavilor, încurajare celor săraci şi singuri, iar multe alte femei contribuie la viaţa societăţii în foarte multe domenii de activitate: parohii din ţară şi străinătate, administraţie publică, centrală şi locală, cercetare ştiinţifică, arte, agricultură, industrie, comerţ, armată ş.a. Tuturor femeilor, în mod deosebit celor credincioase, le aducem azi omagiu de recunoştinţă şi le dorim ani mulţi şi binecuvântaţi, cu sănătate şi ajutor mult de la Dumnezeu! Hristos-Domnul, pentru rugăciunile Maicii Domnului şi ale tuturor sfinţilor, să binecuvânteze toată lucrarea bună şi folositoare a femeilor în familie, Biserică şi societate, spre slava Preasfintei Treimi şi spre binele poporului român! † DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române