Binecuvântarea Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Buzău
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit luni, 22 aprilie, slujba de binecuvântare a sediului renovat al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din municipiul Buzău.
Alături de Înaltpreasfinția Sa s-au aflat: pr. Dan Necula, consilier eparhial la Sectorul învățământ și activități cu tineretul; pr. Romeo Ene, profesor titular de religie în cadrul liceului; respectiv arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența conducerii școlii, a corpului profesoral și a elevilor, în holul central al unității școlare reînnoite pe parcursul anilor 2019-2024, timp în care elevii au învățat în clădirea altui liceu din municipiu, desființat în această perioadă.
La revenirea acasă a cadrelor didactice și la primirea actualelor generații în localul clădit între anii 1925 și 1931, Părintele Arhiepiscop Ciprian a subliniat înfrățirea istorică a Colegiului Național „Mihai Eminescu” cu Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău, a cărui actuală clădire a fost construită în aproximativ aceeași perioadă (1925-1932) cu cea a liceului buzoian.
„În data de 10 noiembrie 1925, directoarea Liceului de Fete «Dr. Constantin Angelescu» - așa cum se numea atunci această școală - a participat la slujba de binecuvântare a pietrei de temelie pentru noua clădire a Seminarului Teologic «Chesarie Episcopul», iar la scurt timp, în 10 decembrie, Episcopul Buzăului, Ghenadie Niculescu, oficia slujba de sfințire a acestui măreț edificiu, în care dumneavoastră v-ați învrednicit să intrați și să osteniți de-a lungul anilor: dascălii, pentru binele copiilor, și copiii - în viitor - pentru binele semenilor lor. Mă bucur și vă mulțumesc pentru faptul că v-ați gândit ca acest nou început al Colegiului Național «Mihai Eminescu» din Buzău să fie binecuvântat de către arhiereu prin slujba de sfințire la care ați fost părtași - așa cum se cuvine unor buni creștini cu responsabilități în misiunea de formare și pregătire a tinerilor pentru viață - și, de asemenea, pentru că ați reînnoit legământul înaintașilor dumneavoastră, ca acest așezământ educațional să se afle, în continuare, sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva, cultivând în sufletele copiilor dragostea și evlavia creștină față de sfinți și de lucrările sfinte ale Bisericii”, a menționat ierarhul, în cuvântul rostit după oficierea slujbei.
Colegiul „Mihai Eminescu” a primit în dar din partea Centrului eparhial mai multe icoane ale sfintei ocrotitoare, care să fie așezate la loc de cinste în sălile de clasă, spre folosul duhovnicesc al celor care vor cere ajutorul lui Dumnezeu și mijlocirea Cuvioasei Parascheva.