Binecuvântări arhiereşti în Episcopia Devei şi Hunedoarei
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a resfințit duminică, 8 octombrie, Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Parohia Hășdău, Protopopiatul Deva, apoi a săvârșit Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului, la care au fost pomeniți Episcopul Gurie, întâiul arhipăstor al Eparhiei Devei și Hunedoarei, preoții slujitori ai lăcașului de cult și ctitorii acestuia trecuți în veșnicie. Pr. paroh Ștefan Petrean a fost hirotesit iconom-stavrofor pentru consolidarea și înfrumusețarea bisericii, iar credincioșii implicați în aceste lucrări au primit acte de cinstire.
Sâmbătă, 7 octombrie, Preasfinţitul Episcop Nestor a resfințit Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din filia Șesuri, Parohia Curechiu, Protopopiatul Brad, iar apoi a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie. A urmat slujba Parastasului pentru Episcopul Gurie Georgiu, pentru preoții slujitori ai bisericii și pentru ctitorii acesteia, trecuți la cele veșnice. Pentru implicarea în vederea renovării și împodobirii cu pictură a bisericii, pr. paroh Călin Cioara-Trif a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar credincioșii binefăcători au primit acte de cinstire.
De asemenea, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Luncoiu de Sus, Protopopiatul Brad, a fost târnosită, luni, 2 octombrie, de Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, şi de Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar. În continuare a fost săvârşită Dumnezeiasca Liturghie. Pr. paroh Alexandru Răzvan Marian a fost hirotesit iconom pentru finalizarea lucrărilor la lăcașul de cult, iar preotul pensionar Ioan Birău și credincioșii implicați în construcția și pictarea bisericii au primit acte de cinstire.