Binecuvântări în Episcopia Devei şi Hunedoarei
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a târnosit duminică, 19 noiembrie, Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din filia Bunila, Parohia Ruda, Protopopiatul Deva, apoi a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie. Ierarhul a citit Pastorala Sfântului Sinod la prima duminică a Postului Nașterii Domnului şi a explicat că pericopa evanghelică a acestei duminici, despre bogatul căruia i-a rodit țarina, îi învață pe credincioşi că nu bogățiile materiale, trecătoare sunt importante, ci este important să se îmbogățească de harul lui Dumnezeu deoarece doar acesta îi însoțește și dincolo de mormânt, în veșnicie.
Pr. paroh Andrei Lucaci a fost hirotesit iconom în urma renovării bisericii, iar credincioșii care au susţinut lucrările de restaurare și înfrumusețare au primit acte de cinstire. Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Gherontie Hunedoreanul a liturghisit la Biserica „Schimbarea la Față a Domnului” din filia Măgura a Parohiei Nojag, Protopopiatul Deva, apoi a săvârşit slujba de sfințire a noii capele mortuare din localitate.