Binecuvântări şi sfinţiri în Transilvania

Data: 03 Noiembrie 2014

În Duminica a 22-a după Rusalii, a Bogatului nemilostiv, credincioşii au fost îndemnaţi de ierarhi, la Sfânta Liturghie, să îşi arate credinţa prin fapte bune şi milostenie, pentru a fi, astfel, pregătiţi pentru viaţa de dincolo. De asemenea, din această Duminică încep pregătirile pentru perioada intens duhovnicească a Postului Naşterii Domnului.

Prima duminică a lunii noiembrie a adus o mare bucurie duhovnicească în comunitatea ortodoxă din satul Mateiaş, Protopopiatul Rupea, judeţul Braşov. Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a resfinţit biserica parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, locaş de cult renovat recent în totalitate. Cu această ocazie, ierarhul a dat bisericii şi al doilea hram, al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, deoarece numele localităţii este acelaşi cu al mezinului din familia voievodului, martirizată la 1714 şi intrată în rândul sfinţilor români. Sărbătoarea de la Mateiaş a adunat mulţimi de credincioşi, fii ai satului şi oaspeţi, care au umplut biserica şi au înfrumuseţat prin costumele lor populare această zi deosebită pentru comuna Racoş.

În soborul de preoţi s-au aflat stareţul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul“ din staţiunea Poiana Braşov, arhimandritul Hristofor Bucur, protopopul de Rupea, Alexandru Petrica, slujitori la parohiile învecinate şi la mănăstiri.

IPS Mitropolit Laurenţiu a târnosit locaşul de cult cu Sfântul şi Marele Mir, a aşezat moaşte în piciorul Sfintei Mese, a sfinţit icoanele de pe noua catapeteasmă şi a binecuvântat întreaga biserică.

Pregătirea pentru viaţa de apoi

După slujba de resfinţire a bisericii a urmat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia ierarhul l-a hirotonit diacon pe teologul Raul Darius Povîrnaru. În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, a Bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr. Rânduită pentru a-i pregăti pe credincioşi să intre în perioada duhovnicească din Postul Crăciunului, Evanghelia duminicii îi îndeamnă pe aceştia să se apropie de Biserică şi de învăţătura ei cu privire la viaţa de dincolo.

„Noi avem aici, pe pământ, Biserica, unde învăţăm ce să facem ca să dobândim viaţa de dincolo. Nu avem nevoie de miracole care să ne înspăimânte. Dacă nu credem în prezenţa reală a Mântuitorului Iisus Hristos în Euharistie şi că devenim putători de Hristos atunci când ne împărtăşim, dacă nu credem că în Sfintele Taine harul lui Dumnezeu ne sfinţeşte întreaga noastră fiinţă, nu o să credem niciodată nici dacă va veni un înviat din morţi“, a spus ierarhul.

La final, parohul Mircea Rusei a fost hirotesit iconom, ca semn de apreciere pentru întreaga activitate pastoral-misionară şi administrativă din comunitate. Acte de cinstire au primit Consiliul şi Adunarea parohiale, Primăria Comunei Racoş şi mai mulţi binefăcători. Parohul Marius Rusei i-a mulţumit ierarhului, oaspeţilor şi tuturor binefăcătorilor pentru sprijinul acordat la renovarea bisericii din Mateiaş, iar mai apoi i-a oferit IPS Mitropolit Laurenţiu o icoană. Credincioşii au avut posibilitatea să intre la final în Sfântul Altar pentru a se închina şi să se roage la racla în care se păstrează capul Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, adusă de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.

Liturghie arhierească la Cluj-Napoca

În duminica a 22-a după Rusalii, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, şi Înaltpreasfinţitul Antonie, Mitropolit de Borispol şi Brovary. Alături de cei doi ierarhi au slujit preoţi ai Catedralei Mitropolitane, clerici din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, precum şi un sobor de diaconi. Înaltpreasfinţitul Părinte Antonie Pakanici, se află zilele acestea în vizită în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, cu prilejul participării la Simpozionul Internaţional „Euharistie, Spovedanie, Martiriu“, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Municipiu.

Mitropolitul Antonie a vorbit în cadrul Sfintei Liturghii despre însemnătatea faptelor bune şi importanţa vieţii veşnice. Cuvântul de învăţătură a pornit de la pericopa evanghelică a Bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr.

„Viaţa adevărată începe numai după moarte. Noi ne gândim că aici e viaţa. Trebuie să o trăim frumos, să o trăim  cât mai bine cât suntem aici, cât suntem pe pământ. Dar vedem că viaţa noastră începe cu adevărat numai după moarte. Vedem că acest bogat a ajuns în iad, dar sufletul dreptului Lazăr a fost luat în sânul lui Avraam. Această pildă ne este spusă pentru ca noi să înţelegem valoarea acelor lucruri pe care Dumnezeu ni le trimite nouă pe acest pământ. Dacă Dumnezeu ne trimite în viaţa această o viaţă mai frumoasă, mai confortabilă, noi nu trebui să uităm că împrejurul nostru este cineva care iată, poate nu are nici o bucată de pâine. Deoarece, aşa cum ne spune şi Sfânta Scriptură, credinţa fără fapte este moartă“, a spus IPS Părinte Antonie, rectorul Academiei Teologice din Kiev şi Administrator al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Cu ocazia vizitei IPS Antonie la Cluj-Napoca, IPS Mitropolit Andrei i-a dăruit o Icoană a Mântuitorului Iisus Hristos. Invitatul le-a adresat clujenilor rugămintea de a se ruga pentru Ucraina, în aceste momente de grea încercare în care se află această ţară: „Aş vrea să vă rog pe toţi să vă rugaţi pentru ţara noastră, pentru Ucraina, unde trăim acum o perioadă foarte grea şi unde sunt foarte multe încercări. Să vă rugaţi pentru noi ca să putem, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, trece cu bine toate aceste încercări“.

La finalul Sfintei Liturghii, a fost oficiat un Parastas în memoria primului Arhiepiscop al Clujului, Teofil Herineanu, de la a cărui trecere la cele veşnice s-au împlinit pe 3 noiembrie, 22 de ani.

Resfinţire la Adămuş, Protopopiatul Târnăveni

Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a oficiat slujba de binecuvântare a Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Parohia Adămuş, Protopopiatul Târnăveni, judeţul Mureş. După resfinţirea locaşului de rugăciune, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, ierarhul a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie, la care au participat atât credincioşii satului Adămuş, cât şi alţi fii ai localităţii, veniţi din alte locuri pentru a fi alături de parohul Adrian Ghira, la acest moment de mare sărbătoare.

Biserica parohială din comuna Adămuş a fost construită între anii 1925-1929 şi are formă de navă boltită, cu iconostas de zid. Înaintea bisericii actuale, a existat aici o bisericuţă de lemn, pe locul unde astăzi este cimitirul parohial, care avea hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“. Pe parcursul anilor, s-au executat numeroase lucrări de reparaţii la interiorul şi exteriorul locaşului actual, susţinute prin efortul deosebit al credincioşilor, pictura interioară fiind terminată abia în anul 1994. Una dintre realizările de seamă a fost adăugarea unei cupole la intrarea în biserică, în anul 2006.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, IPS Arhiepiscop Irineu a acordat Diplome de aleasă cinstire celor care au contribuit atât la înfrumuseţarea locaşului de închinare, cât şi la propăşirea credinţei ortodoxe pe aceste meleaguri. Pentru râvna şi osteneala pe care le-a pus în slujba lui Dumnezeu şi a Bisericii strămoşeşti, îndeplinind tot „ce este bun şi plăcut şi desăvârşit“ (Rom. 12, 2), Părintele iconom-stavrofor Adrian Ghira a primit din partea IPS Arhiepiscop Irineu o Diplomă de aleasă cinstire.

Liturghie arhierească în Brădet - Beiuş

Pentru comunitatea dreptmăritorilor creştini din Parohia Brădet, Protopopiatul Beiuş, Duminica a 22-a după Rusalii, rămâne înscrisă cu litere de aur în cronica bisericească a enoriei, fiind pus început bun la zidirea noii biserici parohiale, cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh“ şi „Sfântul Mucenic Fanurie“.

Bucuria celor 700 de suflete care formează Parohia Brădet a fost prilejuită de vizita pastorală a Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, care a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica de lemn, monument istoric, cu hramul „Sfântul Ioan Teologul“, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi. Aceasta a fost prima vizită a unui ierarh ortodox în această parohie după mai bine de cincizeci de ani.

În cadrul slujbei, tânărul teolog Vlad Nicolae Druţa a fost hirotonit diacon pe seama bisericii cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Parohia Tria, Protopopiatul Marghita. După Sfânta Liturghie, ierarhul, împreună cu soborul de preoţi şi diaconi şi credincioşi, s-a deplasat la locul unde se va construi noul lăcaş de cult şi a oficiat slujba de sfinţire a pietrei de temelie a noii biserici parohiale cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh“ şi „Sfântul Mucenic Fanurie“, ce urmează a se zidi în apropierea vechii biserici de lemn, situată în perimetrul cimitirului parohial.

PS Episcop Sofronie a subliniat importanţa zidirii unei noi biserici, în special în Parohia Brădet, şi a reliefat câteva din învăţăturile fragmentului scripturistic.

„Am săvârşit cu toţii, alăturându-ne lucrării harului Duhului Sfânt, o lucrare mare şi sfântă, aşezarea pietrei de temelie pentru o nouă biserică, închinată însuşi praznicului Cincizecimii, sărbătorii Rusaliilor, ziua de naştere a Bisericii. Şi am mai adăugat un ocrotitor, pe Sfântul Mare Mucenic Fanurie, mare făcător de minuni, un sfânt care este cinstit îndeosebi în Asia Mică şi în lumea greacă, dar care se bucură de multă evlavie şi în ţara noastră, mai ales în sudul ţării, în Ţara Românească, dar şi în Moldova“, a spus PS Episcop Sofronie.

Biserica cea veche de lemn, monument istoric, din veacul al optsprezecelea, este contemporană cu biserica Mănăstirii Stavropoleos şi are un ocrotitor mai rar întâlnit la biserici, îndeosebi în Transilvania, pe Sfântul Ioan Evanghelistul, a observat ierarhul.

„Pentru noua biserică parohială din Brădet, cu hramurile «Pogorârea Duhului Sfânt» şi «Sfântul Mare Mucenic Fanurie», am ales ca model arhitectonic o biserică ce este închinată tot Sfântului Ioan Evanghelistul din Transilvania, construită înainte de stăpânirea habsburgică şi cea turcească, din timpurile de început ale Voievodatului Transilvaniei, când voievozii şi cnezii erau de neam român, înainte ca aceştia să ajungă să-şi trădeze credinţa şi neamul şi să treacă, pentru a-şi păstra privilegiile, prima dată la catolicism şi, apoi, la reformă, şi să se maghiarizeze, deşi numele lor arată că la început au fost români. Multe biserici din Transilvania, atunci când cnezii şi voievozii români şi-au schimbat credinţa, au devenit catolice şi apoi reformate, cum este şi cazul bisericii reformate de astăzi din apropiere de Beiuş, din Remetea, unde în interior, în pridvor se păstrează pictura bizantină, iar în navă cea gotică, catolică, ambele picturi fiind acoperite cu var în timpul reformei. Una dintre aceste biserici vechi româneşti a rămas ortodoxă, în ciuda tuturor vicisitudinilor şi urgiilor, şi este biserica ce am ales-o ca model pentru noua biserică, închinată Sfântului Ioan Evanghelistul, o biserică de secol XIV, biserica Mănăstirii Prislop, din Ţara Haţegului, întemeiată de călugării ucenici ai Sfântului Nicodim cel sfinţit de la Tismana, organizatorul monahismului din Ţara Românească“, a spus PS Sofronie. Biserica de la Prislop este una dintre vechile şi puţinele biserici de piatră ortodoxe rămase în picioare în Transilvania până în prezent, o vatră a rezistenţei ortodoxe în Transilvania, a mai remarcat ierarhul.

Protopopul Beiuşului, Seghiştei şi Şteiului, Ioan Nat Balint, a dat citire hrisovului întocmit cu ocazia sfinţirii pietrei de temelie a noului sfânt locaş. Parohul Alexandru Coroian a mulţumit ierarhului precum şi oficialităţilor locale şi judeţene pentru sprijinul acordat, şi credincioşilor pentru ataşamentul faţă de Biserica Ortodoxă. (Pr. Cristian Rus, arhid. Liviu Stanciu, Ştefan Mărculeţ, Alexandra Andereş)