Biserica Albastră din Amara și elanul tinereții
Frumoasă și plăcută trebuie să fie ora de religie pe care părintele Clementin Matache o predă la Liceul de Arte „Ionel Perlea” din Slobozia! Altfel nu l-ar urma peste 80 de tineri, actuali și foști elevi, pentru a pune în practică învățăturile credinței în cadrul catehezelor de la locașul cu hramul „Schimbarea la Față” (Biserica Albastră) din Amara, județul Ialomița, unde este paroh. Impresionant este faptul că participă nu doar elevi din localitate, ci și din Slobozia, din comunele apropiate, din Călărași și chiar din Ploiești.
I-am căutat și noi pe tinerii grupului de cateheză „Biserica Albastră” și am ajuns sub răcoarea zidurilor de culoarea cerului spre sfârșitul verii. Acolo ne așteptau, bucuroși de întâlnire, câțiva dintre elevii amintiți. Erau prezenți, desigur, părintele paroh și părintele împreună slujitor Mădălin Ciprian Ciobanu. Chiar dacă era o zi obișnuită și încă era vacanță, câțiva adolescenți au venit să ne cunoaștem și să ne povestească de ce sunt atrași spre întâlnirile de la biserică.
Încântați să săvârșească binele
Alexandra Țuțuianu, studentă în anul IV la Facultatea de Electronică și Telecomunicații a Universității Politehnica din București, ne-a spus: „Sunt în grup chiar de la prima activitate. Am venit pentru că părintele era profesorul nostru de religie și așa am făcut cunoștință cu ceilalți elevi. Vin de fiecare dată când am timp. Încercăm să menținem grupul unit între cei mai vechi, veteranii, și cei mai noi.” Altă membră a grupului, Sabina Negustoru, adaugă: „Am venit aici în 2014 pentru că oricum participam la slujbe, locuiesc aproape de biserică. Majoritatea tinerilor erau atunci elevi la Liceul de Arte din Slobozia, eu eram la Colegiul Național, iar acum sunt studentă la Stomatologie, la Universitatea Carol Davila din București. Particip la acțiuni de câte ori pot.” Studenta Livia Maria Matache, fostă elevă a Liceului de Arte „Ionel Perlea”, face parte din grupul de cateheză tot de la început și vine nu doar „pentru că este fata părintelui”, ci și pentru că este interesată de diversele manifestări artistice și filantropice. Este în anul I la Politehnica bucureșteană, Facultatea de Automatică și Calculatoare, dar ajunge des și la întâlnirile cu prietenii de la Biserica Albastră. Ioan Răzvan Daniel Oancea a fost și el elev al părintelui Matache, dar continuă să vină la cateheză și în calitatea de student la Facultatea de Agronomie din București: „Mă atrage felul în care se leagă prieteniile în acest grup, între cei mai mari și cei mai mici. Cei mai mulți venim și la slujbă, nu doar la evenimente”. Andrada Maria Ghiduruș, elevă în clasa a VIII-a la Liceul Pedagogic „Matei Basarab” din Slobozia, ne-a mărturisit: „Sunt de câteva luni aici, l-am cunoscut pe părintele la un spectacol și mi-a povestit despre catehezele cu tinerii, mă bucur că m-am hotărât să vin, îmi place foarte mult.” Mihaela Alexandra Iovănescu este membră în grupul de la Biserica Albastră din 2016, studiază desenul la Liceul de Arte „Ionel Perlea”. Colega ei de liceu, Gabriela Manole, participă la întâlniri de trei ani și se simte bine când vede că grupul este unul bine închegat și unit. Ne-a spus că atunci când le povestește altor colegi despre ceea ce reușesc să facă, aceștia „sunt foarte curioși, vor să ni se alăture, vin aici și sunt încântați”.
Practicarea învățăturilor evanghelice
Cateheza de la Biserica Albastră se bazează pe explicarea învățăturilor de credință, dar mai ales pe trăirea lor, pe punerea lor în practică, iar această trecere de la cuvânt la faptă le place mult elevilor și studenților implicați. Părintele Clementin Matache detaliază: „În grupul nostru sunt 83 de tineri și de copii și tot ceea ce facem aici împlinește cunoștințele lor de la ora de religie. Este frumos că la biserică s-au legat prietenii, dar, mergând în diverse locuri, ei învață să cunoască situația grea a altor copii, cum este cazul celor aflați în plasament, care sunt lipsiți de dragostea părintească, să vadă bătrâni bolnavi și singuri, dar și persoane lipsite de libertate. Îmi place să spun că facem cateheză aplicată. Ne axăm mai puțin pe teorie și mai mult pe practică. Activitățile le facem în funcție de cum au și ei programul, ne consultăm cu toții și stabilim. Despre milostenie învățăm făcând milostenie, mergând la diverse activități filantropice, la centre de bătrâni, făcând concerte social-caritabile și oferind daruri copiilor de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița. În Postul Nașterii Domnului mergem la colindat și, cu daruri, stăm de vorbă cu beneficiarii diverselor centre de bătrâni. Vizităm adesea centrele de bătrâni din Slobozia și din Balaciu.”
Părintele paroh este convins că prin fapte învățarea credinței este mai ușoară: „Urmăm pilda Mântuitorului care a fost și un bun teoretician, dar de la care am învățat și practica. Săvârșim binele, nu numai vorbim despre săvârșirea binelui, săvârșim milostenia, nu doar vorbim despre ea.”
Diversitatea bunelor întâmplări de la Biserica Albastră este mare, după cum ne lămurește părintele Clementin Matache: „Cateheza o facem și în afara bisericii, organizând excursii, pelerinaje, activități recreative, artistice și sportive. Nu vin toți în același timp, ci după cum le permite programul școlar. Cei mai mulți au fost 47. Majoritatea au intrat în grup auzind de programul flexibil. La un recital, de exemplu, trebuie să fie un anumit număr de tineri și discutăm, știm pe cine ne bazăm, facem repetiții. Avem un repertoriu bogat de cântece relgioase și laice în limbile română, franceză și engleză. Sunt serioși, unii dintre ei vin la slujbe și de la ora 7:00 dimineața.”
Întâlnirile în cadrul acestui grup au început în 2014, când erau în jur de 15 elevi. „Prima dată am fost cu ei la Penitenciarul din Slobozia, am vizitat persoanele lipsite de libertate, oferind un mic recital de Înălțarea Domnului. De atunci, activitățile s-au diversificat. Avem un cor, dar, în primul rând, suntem un grup de cateheză care desfășoară acțiuni pe mai multe planuri. Sigur, este importantă partea artistică. Tinerii noștri au participat la diverse festivaluri și concursuri și au luat premii importante”, a mai povestit părintele.
Atracția pentru acest grup este libertatea și încrederea pe care părintele Clementin Matache le arată față de tineri: „Chiar dacă sâmbătă seara ei mai merg și la un club, la o terasă, eu mă bucur că duminica vin la biserică”.
Generația viitoare
În același timp, nădejdea bisericii de mâine sunt copiii micuți de azi. De prichindeii parohiei se ocupă părintele Mădălin Ciprian Ciobanu, care încearcă să le imprime bucuria de a se juca în aer liber și a lăsa deoparte tableta. Părintele ne-a mărturisit: „Întâlnirile mele și lucrul cu cei mici au urmări benefice. Într-o iarnă, am ieșit cu ei la săniuș și am constatat că nu știau să se joace cu sania, să facă trenulețul... Nu știau să se bucure de zăpadă. Pentru ei, azi, tableta și telefonul înseamnă totul. Dacă îi antrenăm noi la joc, se joacă, dacă nu, nu simt nevoia... Le povesteam despre felul în care ne jucam noi pe vremuri și cum doream să stăm toată ziua afară la joacă. De aceea, încercăm să facem cu ei multă mișcare în aer liber, sport, diverse jocuri creative, mergem cu bicicletele, îi facem să se bucure de ceea ce oferă cu adevărat copilăria.”
Cu siguranță, roadele nu se vor lăsa așteptate în cazul copiilor de la Biserica Albastră, având în vedere că adolescenții care se adună aici contaminează totul în jur cu bună dispoziție și entuziasm.