Biserică atacată în Pakistan

Data: 23 Septembrie 2009

O nouă biserică din Islamabad a fost atacată de fundamentalişti pakistanezi săptămâna trecută, la câteva săptămâni după ce şapte creştini au fost ucişi de o mulţime furioasă, informează www.redcounty.com. Aproximativ 100 de persoane, majoritatea tineri, au atacat o biserică catolică de lângă graniţa cu India, după ce un tânăr creştin a fost acuzat că a profanat Coranul. Un oficial pakistanez a spus că guvernul va repara biserica, dar a atenţionat asupra faptului că nici un membru al minorităţilor religioase nu trebuie să se gândească măcar să profaneze Sfântul Coran. În Pakistan există o lege contra blasfemiei, vinovaţii putând fi condamnaţi la moarte. Activiştii Drepturilor Omului consideră că legea trebuie abrogată, deoarece este de multe ori exploatată din ură şi extremism. Luna trecută, o mulţime furioasă de musulmani a incendiat 40 de case de creştini şi o biserică în localitatea Gojra, centrul provinciei Punjab.