Biserica din Costuleni, laborator spiritual și cultural pentru elevi

Cine dorește să întâlnească un preot autentic de la țară, implicat trup și suflet în viața comunității, la bine și la greu, dar și cu o dragoste extraordinară față de copii, trebuie să meargă negreșit în Parohia Costuleni, în stânga Prutului, undeva la 18 kilometri de Ungheni. Părintele Anatol Pantelimon Sîrghi este, fără îndoială, unul dintre preoții care se ocupă nu doar de cele duhovnicești ale enoriașilor săi, ci și de păstrarea și cultivarea tradițiilor, de înfrumusețarea localității și mai ales de educația tinerilor.

De îndată ce ajungi în Costuleni, arșița soarelui de sfârșit de vară pare să se domolească sub umbra plantațiilor de tei ce cuprind o bună parte de sat. Floarea acestuia era pe trecute, însă mirosul stăpânea încă întreaga luncă a Prutului. Aflăm că sunt plantați de părintele paroh Anatol Sîrghi împreună cu enoriașii. Este una din pasiunile lui. Acesta a venit în Costuleni acum mai bine de trei decenii şi de atunci păstoreşte neîncetat, cu multă blândeţe și o deosebită implicare, comunitatea ce i-a fost încredințată. A plantat în mai multe zone din sat sute sau chiar mii de tei. „Pe aici nu era nimic. Mai încolo era o zonă în care lumea arunca gunoi, dar am curățat împreună cu oamenii și am plantat acești copăcei minunați. Îmi plac tare mult și, când noi nu vom mai fi, oamenii din sat își vor aminti de noi, că i-am plantat. Teii plantați de mâna noastră vor fi amintirea despre noi”, ne spune părintele în timp ce ne arată plantațiile din jurul bisericii.

De pe muchie se zăreşte biserica cu hramul „Sfântul Dumitru”, care a fost deschisă prima dată spre slujire în anul 1905. După instaurarea puterii sovietice a fost închisă timp de patruzeci de ani, cum s-a întâmplat cu majoritatea lăcașurilor de cult din spațiul dintre Prut și Nistru, şi s-a redeschis în 1989.

Biserica în care am intrat este recent renovată și arată ca o adevărată mireasă a lui Hristos. Impunătoare și luminoasă deopotrivă, a fost sfințită în urmă cu câțiva ani de Înaltprea­sfințitul Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru al Basarabiei; Prea­sfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor; Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți. A fost mare bucurie pentru întreaga comunitate. Tot atunci, părintele Anatol a primit din partea Patriarhului României cea mai înaltă distincție pentru clerici: „Crucea Patriarhală”. De atunci o poartă mereu cu mare bucurie la orice eveniment.

Ne povestește câte ceva despre istoricul bisericii, despre oamenii din sat, apoi ne spune despre o altă mare bucurie a sa: clopotele bisericii, dar mai ales despre armonia lor, ce rezultă din mâinile dibace ale copiilor. A văzut undeva acest sistem și a vrut neapărat să îl pună în practică și la Costuleni. Așa că a transformat clopotnița într-un veritabil instrument muzical ce cheamă armonios credincioșii la rugăciune. Iar artizani sunt tineri din sat pasionați de muzică. Duminicile, la sărbători, sau atunci când au invitați de vază, tinerii sunt aduși pentru a-și demonstra măiestria, spre bucuria părintelui Anatol.

Muzeu și casă de prăznuire pentru săteni

De altfel, pasiunea pentru muzică a părintelui avea să fie demonstrată mai târziu, după ce am mers spre o clădire ce a aparținut cândva statului și a rămas ulterior în paragină. Dar părintele, ca un bun gospodar ce este, a preluat-o pentru biserică și a amenajat în ea un frumos muzeu sătesc. Dar nu este numai muzeu. Aici a amenajat și o sală mare de mese în care vin creștinii la hramuri, la sărbători sau atunci când cineva dorește să facă un praznic pentru cei plecați la Domnul. Iar când nu sunt asemenea evenimente, mesele sunt bune și pentru uscatul florilor de tei culese din curte. „Clădirea era în paragină, așa că i-am rugat să ne-o dea nouă, că e păcat să se dărâme. Și până la urmă ne-au dat-o. Acum ne străduim să o renovăm și să o facem frumoasă. Am reușit să adunăm deja în ea mai multe lucruri de valoare, dar care pentru oameni nu însemnau mare lucru. Când am văzut că vor să arunce unele lavițe, le-am spus să mi le dea mie. Și așa am adunat deja foarte multe. Apoi alții ne-au dat cuverturi cu care am acoperit aceste paturi țărănești, dar și pereții. La un moment dat am obținut de la cineva o pianină. Am acordat-o și acum, periodic, avem câte un recital”, ne povestește părintele, care apoi servește musafirii de la București cu două din bunătățile sale născute din pasiune: vin și miere. Un vin liturgic licoros, produs de el și îmbuteliat cu ajutorul unei celebre companii de vinuri din Moldova. „Era o problemă cu vinul de calitate pentru împărtășanie. Există vinuri multe pe piață, dar eu doream să am ceva deosebit. Așa am ajuns să produc acest vin și să dau și acelor care solicită”, mai spune parohul din Costuleni, după care ne îmbie cu bucăți din fagure de miere tăiat de pe o ramă direct în fața noastră!

Curat medicament, după cum spune părintele, care ajunge în prezent pe mesele multor oameni. „Am învățat să le cunosc, să le respect și mă respectă și ele pe mine. La albine nu trebuie să mergi niciodată nervos, supărat sau cu gânduri rele, că te simt și te atacă. Trebuie să fii liniștit, curat la trup și la suflet și așa și ele te vor respecta. Eu nu folosesc niciodată costum special de apicultor, mască sau mănuși. Întotdeauna lucrez cu ele așa cum sunt și niciodată nu mă înțeapă”, ne mai spune părintele, care apoi începe să ne prezinte colecția sa de instrumente muzicale.

Primul instrument pe care își demonstrează măiestria este o pianină la care interpretează cu o emoție aproape de pragul lacrimilor o romanță superbă. Deși a studiat din copilărie vioara, stăpânește foarte bine mai multe instrumente muzicale, care au devenit deja material didactic și pentru numeroși copii din parohie. Apoi, rând pe rând, părintele interpretează scurte piese la vioară, fluier, caval și chiar câteva ritmuri la o tobă la care au cântat celebrii interpreți de la Zdob și Zdub la Eurovision și care acum face parte din patrimoniul parohiei. Dar piesa de rezistență, despre care nici nu știam că există, este un fluier de tip armenesc, care se cheamă duduk. Este considerat unul dintre cele mai vechi instrumente din lume, cu o istorie de peste 3.000 de ani. Sonoritatea deosebit de caldă și vibrantă a acestui instrument poate fi auzită în coloanele sonore ale unor filme celebre, precum „Gladiatorul”, „Troia”, „Piraţii din Caraibe”. Părintele a aflat despre el în timpul armatei, de la un coleg militar armean. Mult timp s-a chinuit să obțină unul și, după ce a reușit să facă rost, s-a străduit să și învețe să îl folosească, iar acum o face cu un deosebit talent.

Tabere de copii

Dragostea părintelui față de Hristos și Biserică, dar și pasiunea sa pentru muzică se străduiește să le transmită de ani buni și copiilor din parohie, pe care îi atrage în diverse proiecte. Printre cele mai ample și serioase sunt taberele pe care le organizează în fiecare vară într-un complex în care se făceau cândva tabere în perioada sovietică, dar care și acesta a ajuns în pragul ruinei. Părintele a obținut complexul și visează la înființarea unei mănăstiri ocrotite de Sfinții Adrian și Natalia. În clădirea pe care a reușit să o repună cât de cât pe picioare cazează tinerii în tabără și organizează pentru ei diverse activități.

Pentru a ne convinge de frumusețea și liniștea locului, părintele ne-a și dus la respectivul complex. Aici, în apropierea satului, într-un crâng răcoros, sunt câteva clădiri mai mult dărâmate decât în picioare. Una singură este cea mai atractivă și în ea se și desfășoară diferitele activități, atât liturgice, cât și culturale sau cu tinerii.

Începând cu anul 2016, în fiecare an, sute de tineri vin împreună cu preoții parohi de unde locuiesc și participă la activitățile taberei. Programul este unul variat şi cuprinde ateliere de creaţie cu implicarea tinerilor şi a preoţilor, ateliere de sport, conferinţe şi proiecţii de film. Un rol important îl au sesiunile moderate de preoţi, în cadrul cărora tinerii au aflat răspunsuri la frământările pe care le au.

Un aspect important de care ține cont părintele pentru tinerii care vin în tabără este și condiția fizică, pentru că o minte sănătoasă nu poate fi decât într-un corp sănătos, după cum spune celebrul dicton. Pe lângă activitățile duhovnicești, ludice și amuzante, importante sunt și activitățile fizice. Alergat, tracțiuni și flotări. Toți, de la mic la mare, cu părintele Anatol în frunte. Fără prea mult efort suflecă mânecile reverendei și plonjează la podea ca tinerii să îi urmeze efortul.

Proiecte de viitor are destule, însă trebuie să le realizeze încet și după posibilități. Cel mai mare este înființarea mănăstirii în care să viețuiască monahi sau monahii, după cum va considera Centrul eparhial, însă are de rezolvat încă mici probleme birocratice. Deține clădirile, însă mai trebuie făcute demersuri pentru a avea în proprietate și terenul aferent. Iar acest lucru necesită eforturi și timp. Își mai dorește să renoveze și să amenajeze cât mai frumos clădirea obținută în proximitatea bisericii, însă și pentru acest lucru sunt necesare fonduri și timp.

Între timp, zilnic este alături de credincioșii pe care îi păstorește atât la momentele vesele, cât și la cele mai puțin vesele. Iar acest lucru îl arată și pagina de socializare a părintelui, foarte încărcată cu fel de fel de fotografii alături de credincioși, dar și interpretând la instrumentele sale de suflet alături de alți muzicieni care cântă în ansambluri celebre, precum cel al îndrăgitului Nicolae Botgros.

Gazdă plăcută și amabilă a fost părintele până la plecarea noastră, cerându-ne să promitem că vom reveni în parohie sau la viitoarea mănăstire. Sau măcar când va fi inaugurată aceasta.