Biserica din Parohia Simeria Veche a fost târnosită
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a târnosit sâmbătă, 6 septembrie, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Simeria Veche, Protopopiatul Orăștie, lăcaș de închinare ce a primit ca ocrotitor și pe Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul. În continuare ierarhul a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie. De asemenea, a fost săvârșită slujba Parastasului pentru Episcopul Gurie Georgiu, pentru slujitorii, ctitorii și binefăcătorii lăcașului de închinare trecuți la cele veșnice.
Făcând referire la întrebarea adresată de farisei Învățătorului Hristos despre dajdia Cezarului, ierarhul a explicat că Mântuitorul ne învață să facem o departajare și o prioritizare a ceea ce trebuie să împlinim în viața noastră, făcându-ne și datoriile omenești, dar pentru Dumnezeu dedicând ceea ce este nepieritor, și anume sufletul nostru, pe care să ne luptăm să-l sfințim, pregătindu-l pentru întâlnirea cu Tatăl ceresc.
Preasfinţitul Părinte Episcop Nestor l-a hirotesit iconom-stavrofor pe pr. paroh Alexandru Dascălu, iar reprezentanților autorităților județene și locale, precum și membrilor Consiliului parohial și ai Adunării parohiale le-a oferit acte de cinstire. La final a fost sfințită noua capelă mortuară din localitate.