Biserica din satul hunedorean Cernișoara-Florese a fost resfințită

Un articol de: Cătălin Ungureanu - 19 Iulie 2022

Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârşit slujba de sfințire a Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din filia Cernișoara-Florese a Parohiei Ruda, Protopopiatul Deva, duminică, 17 iulie. În continuare, ierarhul a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, iar în cuvântul de învățătură a explicat semnificația gesturilor liturgice din slujba de sfințire a bisericii și importanța lăcașului de cult pentru credincioșii unei parohii, locul unde se adună la rugăciune și unde, în taină, se săvârșește Sfânta Jertfă Euharistică prin lucrarea Duhului Sfânt și prin mâna preotului.

La finalul slujbei, pentru implicarea în lucrările de renovare a lăcașului de cult, preotul paroh Andrei Lucaci a fost hirotesit sachelar, iar credincioșii au primit acte de cinstire.