Biserica din satul hunedorean Cozia a fost resfințită
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au săvârşit slujba de sfințire a Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din filia Cozia a Parohiei Almașu Sec, Protopopiatul Deva, în urma lucrărilor de consolidare, renovare și pictare a lăcașului de închinare. În continuare, ierarhii hunedoreni au oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul a rostit omilia pasajului evanghelic al acestei duminici, despre înfricoșătoarea judecată, explicând că Hristos va judeca pe fiecare după omenia sau neomenia pe care a arătat-o în viața de pe pământ, față de semenii săi și, mai ales, față de cei săraci sau în suferință.
Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a rostit un cuvânt în care a explicat că prin slujba de sfințire biserica devine casa lui Dumnezeu pe pământ și loc de sfințire pentru credincioșii care o frecventează. Preasfinția Sa l-a hirotesit întru iconom pe preotul paroh Valentin Cioară Trifu, ca răsplată pentru implicarea în lucrările efectuate la lăcașul de cult, iar credincioșilor care au sprijinit aceste lucrări le-a oferit acte de cinstire.