Biserica din satul hunedorean Teiu a fost sfințită
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a târnosit duminică, 22 mai, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții Cuvioși Mărturisitori Visarion, Sofronie și Mucenicul Oprea” din Parohia Teiu, Protopopiatul Deva. Ierarhul a săvârșit, apoi, Dumnezeiasca Liturghie şi a vorbit despre dialogul Mântuitorului Iisus Hristos cu femeia samarineancă, îndemnând credincioșii să devină mărturisitori și propovăduitori ai credinței în Dumnezeu, asemenea acestei femei care, după ce Îl recunoaște pe Hristos, Îl vestește locuitorilor din cetate încât mulți dintre ei au crezut în El.
Preotul paroh Bogdan Mihanța a fost hirotesit sachelar, iar fostul preot paroh Aron Ștaier, preotul Daniel Igna, fiu al satului, și credincioșii implicați în renovarea și înfrumusețarea lăcașului de cult au primit acte de cinstire.
De Sfinții Împărați Constantin și Elena, sâmbătă, 21 mai, PS Părinte Episcop Nestor a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul Straja, cu prilejul hramului.