Biserica din satul Vălioara a fost târnosită

Un articol de: Cristian Dinculeană - 23 Octombrie 2010

Satul Vălioara din Ţara Haţegului a îmbrăcat haine de sărbătoare, joi, 21 octombrie, în ziua serbării Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni deoarece a fost sfinţită, pentru prima dată după 130 de ani, biserica parohială. Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor parohiei. Vizita Preasfinţiei Sale, la ceas de Vecernie în Parohia Vălioara, a fost întemeiată pe arzătoarea dorinţă a enoriaşilor parohiei de a-şi vedea târnosită biserica. Înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, precum şi de numeroşi credincioşi, Preasfinţia Sa a săvârşit slujba de târnosire a bisericii cu hramul "Pogorârea Sfântului Duh". Lucrarea de sfinţire a fost desăvârşită de episcopul hunedorenilor, printr-un cuvânt de întărire duhovnicească adresat celor prezenţi, la finalul slujbei.

Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" din Parohia Vălioara a fost construită în jurul anului 1880, iar între anii 1925 şi 1926 au avut loc o serie de reparaţii la lăcaşul de cult din cauza degradării vizibile a construcţiei. Prin strădania părintelui Mihai Laurenţiu Herban, la edificiul bisericii s-au executat reparaţii capitale şi s-a restaurat pictura, între anii 2008 şi 2010.