Biserica-monument istoric din Geogel-Aiud, restaurată cu fonduri europene
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit slujba de târnosire a bisericii-monument istoric cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, apoi a slujit Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură la Altarul de vară al parohiei, duminică, 19 septembrie.
„Bisericile de lemn de pe plaiurile Ardealului pot fi socotite adevărate comori ale patrimoniului istoric, spiritual și cultural al poporului român. Cele aproximativ 600 de astfel de lăcașuri de închinare din cuprinsul spațiului transilvan au o valoare identitară inestimabilă. (...) Ne dorim ca tot mai multe edificii bisericești-monument istoric să beneficieze de proiecte de restaurare și valorificare, precum bisericuța aceasta din Geogel, pentru ca ele să rămână mărturii incontestabile ale Ortodoxiei românești”, a spus ierarhul.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, preotul paroh Ion Desrobitu a fost hirotesit sachelar, iar primarul comunei Ponor, Petruț Bujor, şi alţi binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.
Declarată monument istoric în anul 1955, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din localitatea Geogel, edificată în anul 1751, în care se slujește neîntrerupt de 260 de ani, a fost restaurată cu fonduri europene nerambursabile. Proiectul de restaurare a lăcașului de cult a fost coordonat de către pr. Daniel Pașcanu, fost paroh al Parohiei Geogel.