Biserica Ortodoxă Română preţuieşte familia creştină
Prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, anul 2011 a fost consacrat Sfântului Botez şi Sfintei Cununii. S-au făcut recomandări ca şcolile de teologie (seminarii şi facultăţi), ierarhii şi preoţii Bisericii să promoveze larg şi prin toate mijloacele specifice valorile creştine legate de Taina Cununiei şi de darul sfânt al naşterii de prunci, subliniindu-se tocmai frumuseţea familiei creştine şi binecuvântarea pe care o reprezintă venirea în lume şi în sânul unei familii a copiilor. Raţiunea unei astfel de alegeri o constituie tocmai situaţia tristă în care se află familia, la nivel mondial, european şi naţional.
Pentru a deduce, pe de o parte, "criza familiei", iar pe de altă parte, pentru a ne da seama de înţelepciunea şi grija deosebită a Bisericii faţă de fiecare fiu şi fiică duhovnicească, vom prezenta câteva date statistice referitoare la nupţialitate, familie, procreaţie. În Europa, sporul demografic este negativ Spre exemplu, o statistică realizată anul trecut, la nivelul ţărilor membre ale Uniunii Europene, constata că la fiecare 30 de secunde se pronunţă un divorţ, iar la fiecare 27 de secunde se săvârşeşte un avort. Din trei familii europene, doar una mai dă naştere la copii şi chiar şi numărul acestora este limitat, cel mai adesea la unul sau maximum doi copii. Contracepţia este tot mai larg răspândită, iar cabinete şi persoane "specializate" în tehnica uciderii pruncilor stau la dispoziţia femeilor însărcinate, oferindu-le consiliere şi recomandându-le mijloacele cele mai sigure de "prevenire" a unei sarcini nedorite, iar în cazul apariţiei unei astfel de situaţii, tehnicile cele mai sigure de "lepădare" a materialului genetic, precum este numit embrionul format şi din care s-ar fi dezvoltat viitoarea fiinţă, dacă viaţa ei nu ar fi fost întreruptă atât de brutal şi prin consimţământul persoanei care ar fi trebuit să îi fie cea mai apropiată şi ocrotitoare - mama. Aşa se face că în prezent sporul demografic este unul negativ la nivelul întregului continent, în sensul că în nici o ţară, dincolo de eforturile semnificative ale ştiinţei medicale de a prelungi speranţa şi durata de viaţă a omului, numărul naşterilor anuale nu îl depăşeşte pe cel al deceselor. O ştire larg colportată în urmă cu doi ani anunţa că un europarlamentar britanic, Jonathan Porrit, şeful Comisiei pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul instituţiei europene, în contextul încălzirii globale şi făcând nişte calcule absolut absurde, legate de nivelul de poluare din partea omului, considera că familiile care dau naştere la mai mult de unul sau doi copii sunt complet iresponsabile şi atentează grav la integritatea mediului, a planetei, care, în viziunea sa, era afectată şi poluată de fiecare nouă fiinţă umană, iar soluţia tacită propusă de el era salvarea planetei, prin limitarea până la omorâre a potenţialilor sau noilor ei locuitori. Cu toate acestea, un raport al Parlamentului European de la finele anului 2008, ajungând la concluzia că Europa a devenit un continent îmbătrânit, aflat într-o reală "iarnă demografică", recomanda înfiinţarea la nivelul fiecărei ţări membre a unor aşa-zise Ministere ale Familiei, care să elaboreze şi să implementeze politici sociale, demografice, menite să încurajeze întemeierea familiilor şi naşterea de copii. În privinţa avorturilor, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, consacrând dreptul absolut al femeii de a dispune asupra propriului ei trup, "consfinţeşte" accesul nelimitat la avort, ca un "drept necondiţionat în întreaga Uniune Europeană" şi recomandă introducerea educaţiei sexuale la vârste cât mai fragede în şcoli, însă nu o "educaţie pentru viaţă", ci un "cult al plăcerii, al trupului şi al morţii". România - "vicecampioană europeană la întreruperile de sarcină" La nivel naţional, un barometru de opinie din anul 2010 consemna adversitatea relativ mare a românilor faţă de avort (28% din respondenţi s-au pronunţat împotriva lui), faţă de divorţ (63%) şi faţă de homosexualitate (91%). Un alt raport, elaborat de Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii din România, consemna faptul că 75% din persoanele interpelate se declaraseră împotriva avortului. Dincolo însă de aceste opinii din sondaje, realităţile sunt altele şi cu adevărat înspăimântătoare. Cu o medie de 3-4 avorturi la fiecare femeie din România, dar, bineînţeles repartizate diferit, 28% din românce sunt consemnate ca săvârşind în timpul vieţii fertile un avort, aproximativ 32% - două întreruperi de sarcină, aproape 30% - între 3-5 sarcini omorâte şi puţin sub 12% - peste 5 avorturi. O altă constatare se referă la debutul prematur şi promiscuu în viaţa sexuală a tinerilor, iar ca efect s-a constatat că 40% din tinerele active sexual se încadrează în intervalul de vârstă cuprins între 11 şi 13 ani. Jurnalele de ştiri anunţă tot mai des şi sub aparenţa unui înspăimântător "firesc" cazuri de tinere însărcinate la 12-13 ani, ba chiar mai mult - copile care, mergând pe stradă alături de părinţi, au născut "spontan". Prima lege aprobată de guvernul revoluţionar provizoriu, la sfârşitul lui decembrie 1989, nu a vizat eliberarea deţinuţilor politici, persoane care suferiseră cel mai adesea în mod nevinovat şi gratuit persecuţia şi depersonalizarea temniţelor comuniste, nici acordarea unor reale drepturi şi libertăţi umane, care să întărească fiinţa umană în cultivarea faptelor bune şi a valorilor superioare, ci tocmai legiferarea avortului. Ca urmare, şi efectele au fost şi încă sunt triste. Din decembrie 1989 şi numai până în anul 2000 se săvârşiseră peste 11 milioane de avorturi. În anul 1990, spre exemplu, au fost făcute aproximativ 1 milion. În anul 2004, România a deţinut tristul record absolut în această privinţă, ocupând locul întâi în Europa la numărul de întreruperi de sarcini. În prezent, se situează pe locul al treilea, în mod paradoxal după două ţări civilizate: Anglia şi Franţa. S-ar părea că nici acolo nu se ştiu prea multe despre contracepţie şi, cu atât mai puţin, despre virtutea creştină a înfrânării. O lume aflată în căutarea plăcerii, a cărei religie o constituie satisfacerea poftelor şi a dorinţelor dintre cele mai variate şi păcătoase şi al cărei Dumnezeu îl constituie banul. Iar la nivelul ţării noastre, cele mai multe întreruperi de sarcină sunt înregistrate în Moldova, altădată recunoscută pentru numărul mare de naşteri şi prin aceasta a personalităţilor pe care le-a dat culturii şi spiritualităţii naţionale. Iaşul a condus detaşat în ultimii ani, putând fi considerat "capitala avorturilor". În faţa unei astfel de situaţii, denunţând avortul a fi un grav păcat ce atentează la libertatea şi demnitatea umană, la istoria şi viitorul neamului, Biserica s-a simţit şi se simte responsabilă să apere valorile vieţii şi ale familiei, arătând că aceasta reprezintă mediul şi cadrul cel mai potrivit dezvoltării personale şi general umane, o "Biserică în miniatură" sau "Biserica de acasă", iar copiii, nefiind poveri sau piedici în calea acestei împliniri de sine, sunt adevărate daruri cereşti şi binecuvântări dumnezeieşti. Iată de ce anul 2011 este, în cuprinsul Patriarhiei Române, închinat apărării şi elogierii familiei, a culmilor şi frumuseţilor ei şi a darului sacru al naşterii de prunci!