Biserica parohială din Moreni, județul Dolj, a fost resfinţită
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit duminică, 3 noiembrie, slujba de sfințire a bisericii cu hramurile „Sfântul Ioan Botezătorul” și „Sfântul Ierarh Nicolae”, din Moreni, precum și Sfânta Liturghie, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.
Alături de slujitorii bisericii, au fost prezenți la sfintele slujbe credincioșii din Parohia Moreni, elevii Liceului Teoretic „Gheorghe Vasilichi” din localitatea Cetate, județul Dolj, însoțiți de directoarea Claudia Ilie și Grațiela Ghiță, profesoară de religie, dar și autoritățile locale și județene.
De dimineață, ierarhul a sfințit biserica prin stropire cu agheasmă și ungere cu Sfântul și Marele Mir, după lucrări de restaurare și înfrumusețare săvârșite în ultima perioadă.
La final, preotul paroh Vasile Cristian Scurtulescu a primit de la ierarh rangul de iconom-stavrofor, pentru activitatea pastoral-administrativă deosebită. De asemenea, toți cei care au contribuit la lucrările de înnoire a sfintei biserici au primit gramate de mulțumire, între ei aflându-se și Marian Duță, primarul comunei Cetate, alături de Consiliul Local Cetate.
În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Olteniei a vorbit mai întâi despre importanța bisericii în viața credincioșilor și în mijlocul unei comunități: „Biserica reprezintă pentru noi locul de întâlnire cu Dumnezeu. Nicăieri în altă parte nu putem găsi această apropiere și această familiaritate cu Dumnezeu ca în biserică. Dacă Tatăl cel Ceresc ne-a ajutat să construim biserica aceasta, în mod sigur că Mântuitorul Hristos este Cel Care a întărit-o și, cum ați văzut și dumneavoastră astăzi, Cel Care a sfințit-o este Duhul Sfânt. Altfel spus, biserica este foarte importantă pentru viața noastră și nu se poate compara cu nici o altă clădire din localitate. De biserică avem trebuință întotdeauna, de când ne botezăm și până murim. Mai apoi, tot de biserică avem nevoie atunci când ne pomenesc cei care rămân după noi ca să ne așezăm cu drepții în Împărăția cerurilor”.
Îndemnul de la final al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu pentru credincioși a fost acela de a rămâne apropiați de Biserică și de slujitorii săi, de a păzi poruncile lui Dumnezeu și învățătura Mântuitorului Iisus Hristos, pentru a ajunge în Împărăția cea veșnică a lui Dumnezeu.