„Biserica s-a deschis spre o colaborare cu toţi actorii sociali“
Editura LUMEN a organizat duminică, 15 martie 2015, lansarea cărţii „Dinamica fenomenului religios şi modernizarea rurală“, scrisă de dr. Roxana Necula, preşedintele Sucursalei Teritoriale Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România.
În cadrul evenimentului, ce s-a desfăşurat în cadrul Târgului Internaţional de Carte LIBREX de la Palas Mall, cu prilejul manifestărilor prilejuite de Zilele Asistenţei Sociale - 2015, mai mulţi invitaţi au făcut referire la volumul recent ieşit de sub tipare. Prof. univ. dr. Vasile Miftode, de la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, a menţionat că Roxana Necula, ca absolvent al Secţiei teologie-asistenţă socială, a ştiut să îmbine asistenţa socială cu partea teologică şi sociologică în toate demersurile întreprinse pentru cercetarea doctorală desfăşurată. În continuare, conf. univ. dr. Beatrice Ioan, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iaşi, a subliniat că volumul lansat ar trebui citit de specialişti din toate domeniile deoarece autorul răspunde la multe întrebări de actualitate, iar prof. univ. dr. Antonio Sandu, de la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava, şi-a exprimat dorinţa de a-i încuraja pe asistenţii sociali din judeţul Iaşi să lanseze câte o carte în fiecare an cu prilejul Zilelor Asistenţei Sociale. „Din toate timpurile şi până în prezent, cercetările sociologice din ţara noastră şi de pe toate continentele arată faptul că religia influenţează comunităţile umane, în mai mare măsură pe cele din mediul rural. După revoluţia din anul 1989, în România, viaţa religioasă a cunoscut modificări importante, atât în planul reorganizării vieţii bisericeşti, cât şi al interesului mult mai crescut al credincioşilor faţă de Biserică. Nevoile comunităţilor locale, fie ele urbane sau rurale, au început să dicteze priorităţile Bisericii. Biserica s-a deschis spre o colaborare cu toţi actorii sociali, dând curs aşteptărilor pe care societatea le avea de la ea, prin înfiinţarea şi susţinerea unor aşezăminte social-filantropice şi cultural-misionare, precum şi prin reluarea tradiţiei de a fi prezentă în şcoală, armată, spitale şi penitenciare“, a spus Roxana Necula, autoarea cărţii. Lansarea volumului „Dinamica fenomenului religios şi modernizarea rurală“ a fost ultimul eveniment din cadrul Zilelor Asistenţei Sociale - 2015 din judeţul Iaşi.