Biserică sfințită la Codlea, judeţul Brașov
Lăcașul de cult al Parohiei Codlea II, județul Brașov, a fost sfințit la praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Biserica a fost renovată și înfrumusețată în ultimii ani prin eforturile depuse de comunitate.
Biserica „Duminica Tuturor Sfinților” și „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” a fost ridicată în perioada 1993-1996, iar din 2019 și până în acest an lăcașul a fost renovat și înfrumusețat la exterior și la interior. Biserica a fost pictată în tehnica tempera de pictorii Ioan Moldoveanu, Daniela Moldoveanu și Angela Theodorescu, iar în Sfântul Altar a fost înlocuit blatul de lemn al Sfintei Mese și s-a schimbat mobilierul, informează Mitropolia Ardealului.
Credincioșii Parohiei Codlea II l-au întâmpinat pe ierarh înveşmântaţi în costume populare și au participat în număr mare la slujba de târnosire a lăcașului de cult și de sfințire a picturii.
A urmat Sfânta Liturghie, săvârșită de ierarh și de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de corul bisericii, dirijat de preoteasa Sarah Tîlvăr.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Mitropolit Laurențiu a vorbit despre sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului.
„Sărbătoarea de astăzi oferă un răspuns pe care omenirea l-a dat prin Maica Preacurată şi prin părinţii ei iubirii nemărginite a lui Dumnezeu, care s-a revărsat asupra lumii. Cei doi părinţi, Ioachim şi Ana, care au devenit Drepţii şi Dumnezeieştii Părinţi ai noştri prin Maica Preacurată, care este mama noastră, a tuturor, au făcut făgăduinţă înaintea lui Dumnezeu că, dacă va ridica ocara şi va copleşi cu bucurie bătrâneţile lor prin naştere de prunci, cel care se va naşte va fi închinat lui Dumnezeu. Şi această făgăduinţă s-a împlinit astăzi. Prunca Maria, născută din Ioachim şi Ana, a fost oferită templului, a fost adusă la Ierusalim, a fost înconjurată, întâmpinată şi dusă în ceremonie solemnă spre Sionul dumnezeiesc, în cetatea Ierusalimului, în Sfânta Sfintelor. Fecioara, pruncă de trei ani, va rămâne acolo până când îngerul Gavriil îi va aduce vestea cea bună”, a subliniat ierarhul.
Preotul paroh Neculai Lucian Tîlvăr i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Mitropolit Laurenţiu pentru binecuvântare și tuturor celor care au contribuit la înfrumusețarea lăcașului de cult. Pentru activitatea sa pastorală și administrativă, preotul paroh a primit din partea ierarhului Ordinul ctitoricesc „Mitropolit Ioan Mețianu” pentru clerici. Primarul orașului Codlea, Paul-Mihai Cîmpeanu, a primit distincția „Crucea Șaguniană pentru mireni”, iar preoteasa Sarah Tîlvăr și cântărețul bisericesc Ștefan Octavian Bordeanu au primit distincția „Dimitrie Cunțan” pentru cântăreții bisericești. Ctitorii și binefăcătorii lăcașului de cult au primit diplome de apreciere.