Bisericile de lemn din Dumbrava Sibiului, incluse în programul de pelerinaje al Patriarhiei
Reprezentanţii Complexului Naţional Muzeal „Astra“ din Sibiu au anunţat, miercuri, că obiectivele de interes religios din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului au fost incluse în programul de pelerinaje al Patriarhiei Române, conform Mediafax. Astfel, potrivit unui comunicat de presă al Complexului Naţional Muzeal (CNM) „Astra“, includerea acestor obiective în program se datorează importanţei bisericilor şi troiţelor din muzeu, precum şi numărului mare de persoane care participă, de sărbători, la slujbele religioase oficiate acolo.
„Obiectivele de interes religios din Muzeul în aer liber au fost incluse în programul de pelerinaje al Patriarhiei Române. Cele două biserici de lemn din Bezded şi din Dretea atrag din ce în ce mai mulţi vizitatori, prin farmecul deosebit al picturii şi al ornamentaţiei, dar şi datorită faptului că acestea găzduiesc, în mod constant, serviciul religios, în zilele de sărbătoare“, se precizează în comunicatul CNM „Astra“. Cea de-a treia biserică de lemn, transferată recent în Dumbrava Sibiului, din localitatea Comăneşti, judeţul Gorj, va fi reconstruită, cel mai probabil, pe parcursul acestui an. Bisericile de lemn din Bezded şi Dretea au fost redeschise spre vizitare la jumătatea lunii martie, după ce, pe parcursul iernii, au fost închise. Bisericile sunt monumente de arhitectură românească, provenind din localităţile Dretea (Cluj) şi Bezded (Sălaj) şi pot fi vizitate în fiecare sâmbătă şi duminică. La biserica din Bezded, în fiecare zi de joi este oficiată Taina Sfântului Maslu, la ora 16:30, iar sâmbăta şi duminica, de la ora 9:30, se oficiază Sfânta Liturghie. În această biserică se va organiza, ca în fiecare an, slujba de Înviere. Potrivit reprezentanţilor muzeului sibian, anul trecut, peste 13.000 de persoane au participat la slujba oficiată de Înviere şi au vizitat apoi muzeul, aleile fiind iluminate pe toată durata nopţii.