Bisericile Sfântului Ilie se pregătesc de hram
Episcopia Severinului şi Strehaiei găzduieşte, până la sfârşitul lunii iulie, o serie de evenimente pastoral-misionare în mai multe parohii, biserici şi mănăstiri din teritoriu. În mijlocul credincioşilor va fi prezent Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.
Între bisericile parohiale care îşi serbează hramul pe 20 iulie se numără şi Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ din cartierul Crihala al municipiului Drobeta-Turnu Severin. Slujba praznicală va fi săvârşită de către un sobor de preoţi, sub protia părintelui paroh Ioan Ovidiu Polexă. Pentru a marca în chip deosebit zilele parohiei, duminică, 21 iulie, se va săvârşi Sfânta Liturghie arhierească, ocazie cu care va avea loc şi Adunarea Oastei Domnului. În mijlocul credincioşilor va fi prezent PS Episcop Nicodim, care se va ruga împreună cu soborul de preoţi şi diaconi vreme de câteva ceasuri.
Părintele paroh Ioan Ovidiu Polexă adresează tuturor credincioşilor din municipiu invitaţia de a participa la zilele festive închinate sfântului care a închis şi a deschis cerurile numai prin cuvânt, ca, prin rugăciunea izvorâtă din mai multe inimi, Dumnezeu să se milostivească spre poporul binecredincios şi să îl binecuvânteze la vreme de trebuinţă cu ploaie pe pământ.
Parohie severineană închinată Sfântului Proroc Ilie
Parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“ se află în partea de vest a Severinului. Aici se ridică o nouă biserică, a cărei piatră de temelie a fost pusă în 1991. Lucrările, începute în 1992, au fost întrerupte o perioadă, fiind reluate din anul 1998. Sfântul lăcaş este proiectat în stilul neobizantin, cu o suprafaţă de 500 de metri pătraţi. Până la terminarea construirii noii biserici, slujba se oficiază într-o construcţie provizorie, ce este cunoscută de severineni ca ,,Biserica de carton“. În jurul bisericii, primăria a amenajat un parc pentru folosul întregii comunităţi. Parohia este prezentă şi în spaţiul virtual, având o pagină de prezentare pe internet, unde credincioşii au acces la informaţii utile despre biblioteca parohială, programul liturgic, părinţii slujitori sau ierarhul locului, şi unde cei binevoitori pot afla modalităţile de ajutorare pentru ridicarea noii biserici.
Tot de sărbătoarea Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, credincioşii mehedinţeni au ocazia să participe la cea dintâi slujbă de hram a bisericii Schitului de Sus. Slujba va fi săvârşită, sâmbătă, 20 iulie, de PS Nicodim, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi.
Piatra de temelie a Bisericii cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ a fost pusă în anul 1994, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire mitropolit Nestor Vornicescu, al Olteniei, de către Preasfinţitul Damaschin Severineanul, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei. Lucrările de construcţie s-au realizat între anii 1994 şi 2004, cu sprijinul arhimandritului Pavel Nicolăescu, stareţul Mănăstirii Topolniţa, cu ajutorul enoriaşilor şi al altor donatori. Pictura sfântului lăcaş s-a realizat între anii 2004 şi 2012 de către familia pictorilor Lăcrămioara şi Liviu Anton din Bucureşti, în tehnica „fresco“, cu sprijinul Primăriei Izvoru Bârzii şi al Secretariatului de Stat pentru Culte. Biserica schitului a fost sfinţită anul trecut, pe 26 august, de Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
Eveniment de cântec şi tradiţii mehedinţene la Severin
Pe 22 iulie, de la ora 18:00, Episcopia Severinului şi Strehaiei organizează la Casa Tineretului din municipiu spectacolul folcloric caritabil „Suflet de român“. Cu această ocazie are loc şi gala de sustenabilitate a proiectului FORTE, derulat la nivel naţional de Patriarhia Română. Vor încânta publicul severinean artişti consacraţi precum Anica Ganţu, Nina Predescu, Irina Zoican, Angela Magheru, Claudia Catană, Ionuţ Tudorescu, micuţa Ingrid Boengiu şi alţi artişti de renume. Interpreţii vor fi acompaniaţi de un grup de instrumentişti conduşi de maestrul Ion Magheru.
Biletele pentru spectacol se pot achiziţiona de la pangarele bisericilor din Drobeta-Turnu Severin, la preţul de 35 de lei. Banii strânşi cu acest prilej vor fi donaţi în cadrul galei de sustenabilitate a proiectului FORTE, în scopul finanţării lucrărilor social-filantropice ale Bisericii. Parteneri ai evenimentului sunt Asociaţia Filantropia Severin, Fundaţia pentru Tineret Mehedinţi şi Radio Lumina.