BNR pune în circulaţie o monedă pentru celebrarea BOR şi a Patriarhiei Române
Banca Naţională a României (BNR) va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu 14 iunie, o monedă din aur, dedicată aniversării a 125 de ani de la recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române(BOR) şi a 85 de ani de ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie, informează Mediafax.
Valoarea nominală a monedei din aur este de 200 de lei. Moneda are formă rotundă, un diametru de 27 mm şi o greutate de 15,551 grame. Tirajul pus în circulaţie, în scop numismatic, este de 1.000 de bucăţi. Aversul prezintă în centru, înscrise parţial într-un chenar circular, imaginea Catedralei patriarhale, valoarea nominală "200 Lei", stema României şi anul de emisiune "2010". La exterior, în stânga-sus, apare inscripţia în arc de cerc "Romania". Reversul prezintă în centru, înscrise într-un chenar circular, reprezentarea unui fragment din icoana Sfintei Treimi - sus, stema Patriarhiei Române - jos şi anii "1885" - în stânga şi "1925" - în dreapta. La exterior, inscripţiile circulare "125 de ani de la recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române" şi "85 de ani de la înfiinţarea Patriarhiei Române". Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din aur aferentă emisiunii numismatice "Aniversarea a 125 de ani de la recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi a 85 de ani de la înfiinţarea Patriarhiei Române" este de 3.150 lei. Monedele din aur, din emisiunea dedicată aniversării a 125 de ani de la recunoaşterea autocefaliei BOR şi a 85 de ani patriarhat au putere circulatorie pe teritoriul României. Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a monedelor din aur, din emisiunea numismatică "Aniversarea a 125 de ani de la recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi a 85 de ani de la înfiinţarea Patriarhiei Române", se realizează prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.