BNR va majora rata dobânzii-cheie, la 10%

Data: 25 Iunie 2008

BNR va majora, mâine, rata dobânzii-cheie cu 0,25 puncte procentuale, la 10%, potrivit estimărilor analiştilor, care anticipează însă că banca va stopa, ulterior, înăsprirea politicii monetare în contextul în care previzionează reducerea inflaţiei spre sfârşitul acestui an. Aceasta ar fi cea de-a şasea majorare consecutivă a ratei-cheie, întrucât Banca Naţională a României (BNR) a început seria majorărilor de dobândă în luna octombrie a anului trecut, creşterea cumulată fiind de 2,75 puncte procentuale. Pe de altă parte, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu (foto), a declarat, ieri, că inflaţia din România este la un nivel înalt, iar timpul rămas până la aderarea la zona euro este foarte scurt şi trebuie întărite eforturile în această direcţie.

„Pentru a fi crezut că ai o inflaţie scăzută, atunci când intri în mecanismul ratelor de schimb, trebuie să fii cu inflaţia jos cu doi ani înainte. Dacă facem această socoteală, înseamnă că nu prea avem timp şi trebuie să ne întărim eforturile pentru a o duce în jos, în 2010-2012“, a explicat Isărescu. El a arătat că inflaţia din România prezintă încă elemente structurale, ceea ce înseamnă că nu ar fi de ajuns măsurile de politică monetară, pentru a rezolva problema.