Bobocii de la „Cuza“ Iaşi au sesiuni de informare despre viaţa de student
Viaţa de student nu va mai avea secrete pentru bobocii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ (UAIC) din Iaşi, în urma celei de-a doua ediţii a Zilelor Bobocilor, organizată pentru ei în această perioadă, conform unui comunicat al UAIC. Miile de studenţi proaspăt înscrişi la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi au ocazia să afle cele mai importante informaţii legate de studenţia lor încă din primele zile petrecute la noua lor instituţie. Pentru ei, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ organizează, în perioada 7-23 octombrie a.c., cea de-a doua ediţie a sesiunilor de informare „Zilele Bobocilor“, unde toţi noii studenţi ai celor 15 facultăţi pot afla mai multe atât despre Universitate, cât şi despre viaţa de student. Prezentările includ informaţii despre regulamentele instituţiei, Procesul Bologna, structurile Universităţii, bursele de studiu şi mobilităţile în străinătate etc., dar şi sfaturi despre cum să profite de stu-denţia lor şi despre oportunităţile în carieră legate de domeniul pe care au ales să-l studieze.
Sesiunile sunt informale şi interactive, prezentate într-un limbaj accesibil bobocilor, iar cele mai interesante răspunsuri vor fi premiate cu obiecte promoţionale ale Universităţii. În plus, toţi participanţii primesc gratuit ghiduri, broşuri şi pliante cu informaţiile esenţiale, pe care să le poată consulta oricând. La „Zile Bobocilor“ sunt invitaţi profesori-tutori ai bobocilor, absolvenţi de succes ai facultăţilor respective, reprezentanţi ai unor firme unde stu-denţii se pot angaja după ab-solvire, reprezentanţii studenţilor în Consiliile facultăţilor şi în Senatul universităţii, precum şi lideri ai asociaţiilor studenţeşti. Întâlnirile au loc în săli şi amfiteatre puse la dispoziţie de facultăţi, pentru ca bobocii să se simtă în largul lor, şi sunt conduse de către angajaţi ai Biroului de Informare pentru Studenţi, ai Centrului de Informare Profesională, Orientare în Carieră şi Plasament şi ai Departamentului de Marketing, Evenimente şi Imagine Academică.