Bosniecii vor putea circula fără vize prin Europa
Uniunea Europeană va anunţa în iunie eliminarea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii bosniaci, a anunţat miercuri ministrul spaniol de Externe, Miguel Angel Moratinos, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a UE, transmite AFP. "Sper cu adevărat că, atunci când vom reveni în iunie (când este prevăzut un summit UE-Balcani -n.red.), voi fi în măsură să anunţ oficial, în numele UE, că poporul Bosniei-Herţegovina poate călători fără vize în toată Uniunea Europeană", a declarat Moratinos, aflat într-o vizită la Sarajevo împreună cu secretarul de stat adjunct al SUA, James Steinberg. Cei doi diplomaţi au pledat pe lângă liderii principalelor trei comunităţi bosniace (sârbă, croată, musulmană) în favoarea accelerării reformelor cerute de procesul de apropiere a Bosniei de UE şi NATO. Ridicarea obligativităţii vizelor este "o măsură foarte concretă care va arăta poporului Bosniei că lucrurile se schimbă", a subliniat Moratinos.