„Bradul“ - expoziţie de pictură, grafică, obiecte de artă
Joi, 29 ianuarie, de la ora 16:00, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“, sala „Gheorghe Focşa“, va avea loc expoziţia personală a Elenei Murariu, intitulată „Bradul“. Participanţii vor putea admira lucrări de pictură, grafică şi obiecte de artă ale pictoriţei, iar prezentarea va fi făcută de către istoricul de artă Mihai Plămădeală şi de Radu Boroianu.
Expoziţia va fi deschisă în zilele de miercuri, joi, vineri, sâmbătă şi duminică, între 29 ianuarie şi 22 februarie, de la ora 9:00 la 17:00.
Artista Elena Murariu este o cunoscută şi apreciată pictoriţă de icoane, anul trecut având o altă expoziţie, „Mărgăritare brâncoveneşti“, care a fost deschisă în luna iulie. Expoziţia respectivă, după cum sugerează şi numele, a cuprins lucrări care au pus în lumină artistică martiriul domnitorului Brâncoveanu şi al familiei şi sfetnicului său. (Dan Cârlea)