Broșura misionară „Rugăciunea în Tradiția Bisericii Ortodoxe”

Data: 25 August 2022

Cu o grafică atrăgătoare, cea de a 24-a broșură misionară dedicată tinerilor a fost tipărită de Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, la ini­țiativa Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, în cadrul Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului, având ca scop promovarea viziunii ortodoxe asupra rugăciunii în rândul tinerelor generații.

Cele 36 de pagini ale broșurii cu fotografii reprezentative și text fluid, atrăgător și lejer citibil, constituie elementele ei de atracție. Broșura a fost realizată de un colectiv redac­țional alcătuit din: pr. dr. Ionuț Adrian Ghibanu, vicar eparhial; pr. dr. Marian Robert Puiescu, consilier eparhial; și pr. dr. Ionuț Ciprian Ileana, consilier eparhial, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

„Rugăciunea este absolut necesară împlinirii sensului vieții noastre, vieții religioase sau spirituale și mai cu seamă devenirii noastre. Avem nevoie de rugăciune, pentru că rugăciunea este o necesitate de viață. Este cea care ne ține în legătură cu Dumnezeu, ne transformă, ne îmbunătățește și ne oferă pers­pec­tiva cotidiană a veșniciei. Parfumul prezenței lui Dumnezeu, bucuria vieții, pacea și liniștea pot fi roadele rugăciunii, atunci când ea este intensă, curată, sinceră și insistentă. Rugăciunea este un act de încredere în Dumnezeu, deoarece intrăm în comuniune cu El, îi împărtășim toate ale noastre și, deși Îi cerem tot ceea ce considerăm a fi necesar, ne abandonăm mereu prezenței Sale, ne punem viața noastră și aspirațiile noastre, cu toate ale noastre, în mâinile Lui”, se arată în broșura misionară.