Bucureştenii, invitaţi la Salonul vinului românesc
În perioada 21-23 octombrie, bucureştenii sunt aşteptaţi la a noua ediţie a Salonului Vintest - „Iubesc vinul românesc”, unde pot degusta peste 200 de vinuri produse în podgoriile româneşti. Evenimentul se va desfăşura la Centrul de Afaceri Green Gate şi va reuni cel puţin 15 producători. „Vor fi 10 degustări tematice timp de trei zile. Toate vor avea substanţă şi vor scoate în evidenţă vinul românesc, producătorii, cramele, ca destinaţii turistice, şi profesioniştii. În acest moment, chiar putem vorbi despre profesionişti, pentru că au reuşit să dea un nume României viticole”, a declarat doamna Lucia Pârvu, expert degustător şi organizator al evenimentului, citată de Agerpres.
Aceasta a precizat că îşi doreşte să vină cât mai mulţi vizitatori „să deguste cu un ban modest, să ştie ce să aleagă din stand, să ştie ce înseamnă un vin cu denumire de origine controlată, un vin cu indicaţie geografică”. Există, de asemenea, posibilitatea ca cei prezenţi să interacţioneze direct cu reprezentanţii companiilor şi să afle detalii despre evoluţia vinului în butoi direct de la producători.