Bucureştenii sunt puşi să spele trotuarele săptămânal
▲ Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a semnat o dispoziţie prin care obligă bucureştenii să-şi cureţe curţile şi spaţiile verzi de lângă blocuri şi să spele trotuarele săptămânal ▲ Dispoziţia primarului prevede că spălarea trotuarelor se va face de către locuitorii Capitalei în fiecare sâmbătă, iar de către firme în zilele de luni, în fiecare săptămână din an, mai puţin în perioadele în care poate apărea poleiul ▲ Nerespectarea prevederilor acestei dispoziţii se va sancţiona cu amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei, pentru persoanele fizice, în timp ce firmele pot fi amendate cu sume cuprinse între 3 şi 5 mii de lei ▲
Primarul general Sorin Oprescu a semnat o dispoziţie prin care obligă bucureştenii să-şi cureţe curţile şi spaţiile verzi de lângă blocuri şi să spele săptămânal trotuarele. Astfel, prin dispoziţia nr. 1.300, din 12 septembrie 2008, „instituţiile publice, agenţii economici şi celelalte persoane fizice sau juridice din municipiul Bucureşti sunt obligate să amenajeze şi să întreţină spaţiile verzi din curţi sau din zonele adiacente imobilelor în care locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea, să efectueze şi să asigure zilnic curăţenia şi săptămânal spălarea trotuarelor şi a zonelor de acces pietonal adiacente (ganguri, pasaje, etc.), cu obligaţia de a colecta şi evacua deşeurile rezultate, în recipienţi destinaţi acestui scop“. Vor fi spălate doar trotuarele din anumite materiale Dispoziţia primarului prevede că spălarea trotuarelor se va face de către locuitorii Capitalei în fiecare sâmbătă, iar de către firme în zilele de luni, în fiecare săptămână din an, mai puţin în perioadele în care poate apărea poleiul. „Vor fi spălate numai trotuarele construite din beton, pavaj autoblocant, dale de beton, asfalt tumat şi pavaj granit, iar apa rezultată va fi direcţionată spre canalizarea urbană“, se precizează în actul normativ citat. Persoanele juridice care au în administrare domeniul public sau privat al municipiului Bucureşti sunt obligate, prin acelaşi act, să amenajeze şi să întreţină spaţiile verzi, să păstreze curăţenia acestora şi să îngrijească locurile de joacă pentru copii. „Persoanele juridice care au în administrare domeniul public sau privat al municipiului Bucureşti sunt obligate să repare, să menţină în bună stare de funcţionare şi să întreţină în mod corespunzător dotările din locurile de joacă pentru copii, precum şi mobilierul urban, să defrişeze vegetaţia spontană şi să toaleteze copacii, urmărindu-se eliminarea pericolelor de producere a accidentelor“, se arată în dispoziţia semnată de primarul general. De asemenea, responsabilii cu gestionarea domeniului public al Capitalei trebuie să întreţină în mod corespunzător starea semnelor de circulaţie, a indicatoarelor şi semafoarelor. Amenzi de până la 3 mii de lei Bucureştenii care ignoră prevederile acestei dispoziţii riscă amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei, iar firmele pot fi amendate cu sume cuprinse între 3 mii şi 5 mii de lei. Prevederile acestei dispoziţii nu sunt noi, ele fiind introduse încă din data de 26 august 2004, printr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, la care textul dispoziţiei de primar face trimitere.