Bucuria lucrurilor mărunte
Pentru mulți copii și tineri, începutul lunii iulie nu se rezumă doar la examene și etape noi în parcursul lor educațional, ci devine mai degrabă un prilej mult așteptat de odihnă, de redescoperire a simplității, un buton de restart ce poate fi apăsat doar vara, atunci când concediul bate la ușa agendei noastre. Cu alte cuvinte, viața se transformă într-o căutare a lucrurilor mărunte, unde oamenii învață că „n-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit”. Această definiție, oferită de cântecul lui Dinu Olărașu, am învățat-o acum 14 ani, când am fost pentru prima dată implicat într-un proiect de tabără rurală, inițiat și dezvoltat de Arhiepiscopia Iașilor, la capătul lumii, în nordul Darabaniului. Iar de atunci, lucrurile nesemnificative au căpătat o altă nuanță, observând că, pentru unii copii, activitățile nonformale vin ca o îmbrățișare pentru sufletul lor.
Astăzi, majoritatea centrelor eparhiale, prin parohiile lor, organizează câteva zile de sărbătoare pentru cei mici, arătându-le că Biserica nu este doar un spațiu al rugăciunii, ci o alternativă sănătoasă pentru cei care, în timp, vor completa turma lui Hristos. Iar aceste momente n-ar fi posibile fără implicarea și dedicarea unor persoane care fac sacrificii extraordinare pentru buna rânduială a taberelor: animatorii socio-educativi. Ei sunt cei care își rup din vacanța lor pentru ca participanții să aibă o clipă mai aproape de Domnul.
Majoritatea voluntarilor și lucrătorilor de tineret care își desfășoară activitatea în tinda Bisericii devin binevestitori și semănători pentru grupele pe care le coordonează, timp de trei sau patru zile, în satele din întreaga țară. Aceștia, împreună cu preotul paroh, îi readuc pe copii la simplitate, îi inițiază într-o lume unde telefonul își pierde din interes, iar veșnicia, după vorba poetului Lucian Blaga, se naște în inima lor. Într-o societate în care timpul pare scăpat de sub control și accentul se pune pe maturizarea forțată a tinerilor, animatorii sunt cei care ne arată, la propriu, firul ierbii.
Din experiența pe care am acumulat-o din 2012 şi până în prezent, pot mărturisi că organizatorii taberelor de vară sunt eroii copilăriei lor. Am întâlnit mulți oameni care au reușit să-i atragă pe participanți lângă ei, chiar dacă au fost departe de casă, chiar dacă nu au avut semnal la telefon, chiar dacă au dormit în școli, grădinițe sau case praznicale, chiar dacă au apărut situații urgente, animatorii sunt cei care ne învață bucuria lucrurilor mărunte: bucuria unui cântec la chitară, bucuria prânzului împreună, bucuria unui balon cu apă, bucuria unei drumeții, bucuria unui foc de tabără sau bucuria întâlnirii cu Domnul la Sfânta Liturghie. Desigur, aceste activități n-ar fi posibile fără ajutorul părintelui din sat și al celor din comunitatea parohială, care-i sprijină pe voluntari cu o masă caldă, cu un pepene rece sau cu un zâmbet oferit de fiecare dată când își văd copiii fericiți.
Cele descrise aici pot fi regăsite, de pildă, în taberele pe care Episcopia Hușilor le organizează, de câțiva ani buni, în satele care se confruntă cu diferite situații delicate: plecarea părinților la muncă în străinătate, alcoolism și violență, abandon școlar, exploatarea excesivă a copiilor la muncile gospodărești. Pentru acești frați mai mici ai Domnului, vara nu devine un răgaz. Dar eforturile pe care voluntarii de la JoyCamps Romania le depun pentru vacanța lor prind rădăcini adânci și, de cele mai multe ori, lacrimile de fericire de la finalul taberei reprezintă cel mai bun feedback pe care Biserica îl poate primi.
Indiferent de fierbințeala codurilor meteo, căldura sufletească a celor care se implică în desfășurarea unei tabere nu poate fi descrisă în cuvinte, pentru că inimile lor se unesc în jurul unui singur scop: bucuria lucrurilor mărunte.