Familia în cursă contra cronometru

Trăim într-o societate competitivă, dinamică și provocatoare, care ne cere tot mai mult: să fim performanți, mobili, flexibili, conectați, să învățăm permanent, să ne adaptăm la schimbare, să ne mutăm în funcție de locul de muncă. În paralel, aceeași societate ne spune cât de importantă este familia, o structură nu mai puțin complicată, în care avem responsabilități de soț sau soție, părinte, frate sau soră, purtător de grijă pentru părinții și bunicii în vârstă.

Problema este că familia cere exact resursele pe care societatea rapidă de astăzi ni le consumă: timpul, prezența, disponibilitatea, pe de o parte, și stabilitatea, predictibilitatea, de cealaltă parte. Este o contradicție despre care se vorbește prea puțin și de la care ar trebui să înceapă orice discuție coerentă despre programele dedicate familiei sau despre politicile de resurse umane din companii. Pentru că dacă familia este, într-adevăr, esențială pentru societate, ar trebui să vedem acest lucru în felul în care sunt organizate munca, serviciile sociale, infrastructura de transport, școala, fiscalitatea. Toate acestea ne pot face viața mai grea sau mai ușoară.

În România, discuția despre sprijinul acordat familiei se învârte, în mare măsură, în jurul beneficiilor financiare. Statul acordă alocații și burse copiilor, indemnizații mamelor cu copii mici. Sunt componente importante, dar insuficiente pentru părinții care, de exemplu, lucrează până târziu, care nu pot primi ajutor din partea bunicilor și care au nevoie de timp - pentru a lua copilul de la școală, pentru a-l duce la doctor sau la clubul de sport.

Și, pentru că timpul a devenit în ziua de azi resursa numărul unu, poate că în jurul lui ar trebui edificată o strategie pro-familie, care să prevadă, prin legislație, posibilitatea ca un angajat să lucreze de acasă, să aibă un program flexibil atunci când are nevoie sau să aleagă un timp de lucru redus fără ca aceste opțiuni să aibă impact negativ asupra carierei profesionale.

Tot pe familie cade presiunea atunci când societatea nu oferă suficiente servicii suport pentru copii, cum sunt programul after-school și transportul între școală și casă, sau pentru vârstnici - îngrijirea la domiciliu, centrele de zi și de recuperare. Iar atunci când programele de sprijin ale statului sunt deficitare, adulții de 30-40 de ani, numiți sugestiv în literatura de specialitate „generația sandwich”, ajung copleșiți pentru că trebuie, simultan, să-și crească copiii, să-și îngrijească părinții și să fie performanți la locul de muncă. Lipsa serviciilor duce, la rândul ei, la pierderea aceleiași resurse esențiale: timpul.

De aceea, ar fi necesară, poate, o schimbare de perspectivă a politicilor publice dedicate familiei, în sensul construirii unui ecosistem, a unei infrastructuri de servicii și programe care să răspundă problemelor ei actuale. O strategie eficientă ar trebui să plece de la realitatea că viața a devenit o cursă contra cronometru și să identifice măsurile necesare pentru a proteja timpul împreună în nucleul familial: prin flexibilizarea muncii, servicii mai bune, locuire adecvată, companii mai prietenoase cu angajații. Pentru că, în fond, despre asta este vorba, despre datoria societății de a face în așa fel încât să reducă obstacolele inutile din calea vieții de familie. Să ajute un părinte să fie prezent pentru copiii săi, un fiu să aibă grijă de părinții săi fără a-și abandona cariera, un copil să aibă unde sta după școală, o familie să aibă la îndemână serviciile de care are nevoie, o persoană să poată trece printr-o perioadă dificilă în siguranță. Să permită familiei să-și tragă sufletul.