Bucuria vieţii şi păcatul avortului
Viaţa umană începe în momentul concepţiei. Omul este suflet şi trup încă de atunci, iar avortul este un păcat extrem de grav, care afectează copilul, mama, tatăl, familia şi societatea. Din păcate, adesea avortul este prezentat ca o soluţie. Nedorită, neplăcută, dar, cu toate acestea, soluţie. Biserica condamnă păcatul, însă celor care îşi exprimă liber căinţa dăruieşte, în virtutea iubirii divine, iertarea.
Alexandra Nadane, preşedintele Asociaţiei „Studenţi pentru viaţă“, a discutat cu multe femei în criză de sarcină. Unele dintre ele au născut copilul, altele au făcut avort, dar a păstrat legătura şi cu unele, şi cu altele. „Din experienţa mea concretă, vă spun: majoritatea avorturilor se fac la presiunea tatălui copilului şi în foarte multe cazuri acesta se comportă violent psihic şi chiar fizic. Pe o femeie abuzată avortul nu o face să nu mai fie abuzată! Dimpotrivă, după avort, va fi mai mult abuzată şi va accepta şi mai uşor abuzul.“ Atunci când se apelează la avort, invocându-se sărăcia, avortul nu îi face pe mamă şi familia ei mai bogaţi. „Da, poate să fie mai greu cu un copil în plus, dar există mereu posibilitatea adopţiei. Nu obligă nimeni o femeie sau o familie, care consideră că nu poate să crească un copil, să îl crească“, mai spune Alexandra Nadane.
În momentul de faţă, Biserica Ortodoxă Română este instituţia care sprijină cel mai mult viaţa, femeia care poartă copilul în pântece şi familia. „Sper că se vor înfiinţa mai multe centre de consiliere în criza de sarcină şi postavort. În SUA sunt de trei ori mai multe centre de consiliere în criza de sarcină decât clinici unde se face avort. Consecinţa: rata avorturilor în SUA este de două ori mai mică decât în România! În criza de sarcină trebuie mult sprijin pentru a o depăşi. Dar şi după avort este nevoie de consiliere, iar Biserica cunoaşte foarte bine necesitatea recuperării“, explică Alexandra Nadane, care speră ca măcar în fiecare judeţ să fie un centru de consiliere.
Avortul afectează femeia, familia şi societatea
Consecinţele avortului sunt prea puţin cunoscute. Există o serie, deloc de neglijat, de consecinţe negative ale avortului asupra femeii. Doctorul Caterina-Miladi Grif, asistent universitar şi medic primar obstetrician-ginecolog la Clinica Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic Judeţean Târgu Mureş, a cuprins o parte dintre aceste consecinţe într-o scrisoare deschisă publicată cu prilejul Marşului pentru viaţă 2015 intitulat „Fiecare viaţă este un dar“. Dintre efectele secundare ale avortului asupra femeii, Caterina-Miladi Grif aminteşte de complicaţii hemoragice, complicaţii traumatice (perforaţia uterină), infecţii localizate sau generalizate, sterilitatea, infertilitatea, sarcini extrauterine, avorturi spontane la sarcinile ulterioare, naşteri premature şi creşterea morbidităţii şi a mortalităţii perinatale.
Despre sindromul postavort spune că se manifestă prin simptome similare unui şoc psihic după un accident, tulburări de somn, scăderea capacităţii de concentrare, plâns necontrolat, tristeţe, durere interioară, depresii, sentiment de vinovăţie. Apar şi reacţii emoţionale puternice la auzul unui zgomot mai puternic, cum ar fi aspiratorul, la privirea unui nou-născut, manifestate prin crize nervoase, teamă, furie. Se întâlnesc şi inhibarea vieţii emoţionale, tulburări grave ale aprecierii de sine, neîncredere în sine şi în cei din jur, izolare socială, întreruperea comunicării în cuplu, distrugerea relaţiei cu partenerul, diverse tulburări sexuale, abuz de medicamente, alcool, droguri şi chiar tendinţă la suicid.
Avortul are efecte şi asupra structurilor sociale: dezvoltarea unei atitudini pasive faţă de tragediile umane, dispariţia principiului de a ocroti copilul şi pe cei slabi, împietrirea emoţională în faţa crimei şi a violenţei, neconcordanţă între convingerile personale şi fapte, tendinţa de a planifica tot mai strict numărul naşterilor şi, din păcate, promovarea eutanasiei şi a eugeniei.
Şi asupra sferei medicale poate avea efecte avortul, potrivit medicului Caterina-Miladi Grif. Scade încrederea în relaţia medic-pacient şi se compromite imaginea publică a practicii medicale, medicina este nevoită să se conformeze unei moralităţi decăzute, medicii vor adopta o atitudine defensivă şi vor fi mai puţin dispuşi să-i slujească pe cei în suferinţă, ajungându-se la persecutarea medicilor care apără viaţa, denaturarea adevărului şi îngrădirea publicaţiilor care critică avorturile şi la creşterea costurilor pentru sănătate prin creşterea numărului consultaţiilor, a zilelor de spitalizare ca urmare a complicaţiilor avortului, a proceselor, a bolilor psihice.
Nu în ultimul rând, Caterina-Miladi Grif aminteşte şi de efectele avortului asupra demografiei prin faptul că îmbătrâneşte populaţia, creşte împovărarea financiară pentru un număr tot mai mic de familii tinere, se ajunge la genocid ca urmare a fetocidului, problema nerezolvată a culpabilităţii duce la amplificarea duşmăniei între membrii societăţii şi creşterea tensiunilor între popoare şi apariţia inegalităţii dintre ţările bogate şi cele sărace.
Marea bucurie a iertării lui Dumnezeu
Biserica a condamnat dintotdeauna avortul. O mărturie în acest sens este rugăciunea care se face „când femeia leapădă pruncul fără de voie“ în care se vede limpede că avortul, indiferent de natura lui, este socotit drept omucidere care implică responsabilitatea şi deci vinovăţia mamei şi eventual a celor apropiaţi, îndeosebi a soţului, a cărui responsabilitate e foarte adesea trecută cu vederea. Olivier Clement spune că în această rugăciune este cuprins totul: „Conştientizarea tragică a avortului - şi în aceasta constă funcţia terapeutică a pocăinţei -, aducerea aminte că toţi suntem, din punct de vedere spiritual, degeneraţi, că vieţile noastre sunt cumplite ratări şi că pocăinţa ne priveşte pe toţi. În plus, vorbeşte despre marea bucurie a iertării lui Dumnezeu pentru cea care se pocăieşte şi «îşi întoarce sufletul»“.
Textul acestei rugăciuni vorbeşte în două rânduri de ucidere involuntară, iar în cazul avortului propriu-zis, de ucidere voluntară. În primul caz, textul vorbeşte de păcate fără voie, în cel de-al doilea, de păcate cu voie; se foloseşte cuvântul „păcate“, la plural, pentru că moartea unui făt nu este doar urmarea unui păcat, ci a mai multora. Referindu-se la această rugăciune, Jean-Claude Larchet spune în „Etica procreaţiei în învăţătura Sfinţilor Părinţi“: „În cazul avortului voluntar totuşi responsabilitatea şi culpabilitatea personală a mamei - dar, trebuie să subliniem, şi a celor apropiaţi, care au favorizat într-o anumită măsură avortul - sunt arătate limpede în textul rugăciunii. Nu este vorba de o condamnare a mamei, ci mai curând de o trezire a conştiinţei, de un îndemn la căinţă prin care se poate dobândi iertarea lui Dumnezeu, cerută de preot în numele tuturor credincioşilor“.
„Să observăm totuşi că textul, în paralel cu această tonalitate de pocăinţă, are şi o puternică tonalitate de compasiune. Preotul care spune rugăciunea se arată, în numele întregii comunităţi şi al Bisericii, îngrijorat în chip deosebit de starea de boală şi de slăbiciune (spirituală, psihică şi fizică), în care se află mama şi cere pentru ea sprijinul harului dumnezeiesc“, mai spune Jean-Claude Larchet.
Avortul este din multe puncte de vedere cu adevărat o dramă. „Este o dramă pentru că această moarte o afectează întotdeauna în mod profund pe mamă şi produce un traumatism care, atunci când nu provoacă o suferinţă conştientă, răneşte sensibilitatea profundă, marcându-i, adesea pentru totdeauna, inconştientul. Chiar în cazul avortului voluntar, Biserica o socoteşte pe mamă nu doar vinovată, ci şi o victimă, primind-o în sânul său, mângâind-o, alinându-i rănile sufleteşti, sprijinind-o şi ajutând-o să înceapă o viaţă nouă“, continuă Jean-Claude Larchet.
Aşadar, avortul este o faptă gravă, lucru care are o importanţă capitală în societăţile în care avortul tinde să se banalizeze şi să devină, în majoritatea cazurilor, o practică anticoncepţională de ultim moment. Însă Biserica, folosindu-se de căinţa liber exprimată a mamei şi a celor implicaţi într-un asemenea act, dăruieşte, în numele iubirii pe care se întemeiază, iertarea de care are atâta nevoie sufletul celui care a păcătuit.