Bucurie duhovnicească în Parohia Chişcăreni din Protopopiatul Săveni
În Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Chişcăreni, Protopopiatul Săveni, judeţul Botoşani, a fost oficiată luni, 27 octombrie 2014, sfinţirea clopotniţei. De asemenea, au fost binecuvântate şi câteva obiecte liturgice necesare desfăşurării sfintelor slujbe.
Fiecare slujitor al sfântului altar îşi poate aminti de dificultăţile pe care le-a întâmpinat la începutul misiunii încredinţate de ierarhul locului. La doar o lună de când a fost numit în Parohia Chişcăreni din Protopopiatul Săveni, preotul paroh Viorel Vasile Florea a reuşit să-i atragă pe enoriaşii încredinţaţi spre păstorire pentru înfăptuirea lucrului cel bun. Astfel, părintele paroh i-a mobilizat pe credincioşi pentru înălţarea unei clopotniţe, dar şi pentru cumpărarea unor obiecte liturgice necesare săvârşirii actului liturgic. Bucuria slujitorului sfântului altar şi a oamenilor care formează comunitatea din Chişcăreni a fost cu atât mai mare, cu cât, la evenimentul prilejuit de sfinţirea clopotniţei şi a celorlalte obiecte bisericeşti (Sfântul Chivot, agheasmatar, sfeşnice, poliandru şi toacă) a fost prezent un sobor de preoţi. Împreună au slujit pr. Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni, protos. Melchisedec Sandu, stareţul Mănăstirii „Sfânta Treime“ - Ştiubieni, pr. Cristian Dumitraş de la Parohia Miron Costin şi pr. Marian Vâlcu de la Parohia Horia. În cuvântul adresat celor prezenţi, pr. protopop Constantin Macuc a vorbit despre importanţa sfinţeniei, remarcând că aceasta vine prin harul Mântuitorului Hristos, iar pr. paroh Viorel Vasile Florea a menţionat că obiectele bisericeşti sunt dătătoare de viaţă duhovnicească. „Evenimentul religios din parohia noastră a reprezentat o bucurie duhovnicească. Mulţumim părintelui protopop Constantin Macuc pentru că a fost prezent şi s-a rugat împreună cu noi, încurajându-ne astfel în lucrarea ce ne-a fost încredinţată. Nădăjduim că Bunul Dumnezeu şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena ne vor ajuta să împlinim cele de folos pentru mântuirea sufletelor noastre“, a mărturisit pr. paroh Viorel Vasile Florea. (Constantin Ciofu)