Bucurie pentru enoriaşii din Parohia Bohotin
Credincioşii din Parohia Bohotin, Protopopiatul Iaşi 2, au mers în Duminica Tuturor Sfinţilor într-un pelerinaj la mănăstirile din judeţul Neamţ, prin intermediul Centrului de Pelerinaj „Sfânta Parascheva“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Însoţiţi de preotul paroh Andrei Iulian, oamenii au asistat la orele dimineţii la slujba de sfinţire a Bisericii „Sfinţii Voievozi“ din Parohia Dumbrava Deal - Săvineşti, Protopopiatul Piatra Neamţ, oficiată duminică, 15 iunie 2014, de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. „Credincioşii parohiei noastre s-au bucurat pentru că au participat la sfintele slujbe şi pentru că au primit sfaturi de întărire în credinţă de la IPS Părinte Mitropolit Teofan. Îndemnurile ierarhului nostru s-au întipărit adânc în sufletele enoriaşilor noştri, reprezentând o adevărată misiune pe care o au de îndeplinit“, a spus pr. paroh Andrei Iulian. (C.C.)