Bucurii şi bune vestiri la Tulcea
Praznicul Bunei Vestiri le-a adus credincioşilor tulceni două motive de reală bucurie şi comuniune în Hristos. O bună veste le-a adus comunitatea grecească acum 162 de ani prin punerea pietrei de temelie a bisericii închinate praznicului din 25 martie şi o altă veste bună au primit credincioşii tulceni la acelaşi praznic al anului 2008 prin întronizarea primului episcop al nou-înfiinţatei Episcopii a Tulcei în persoana Preasfinţitului Părinte Visarion.
Hramul Bisericii greceşti "Buna Vestire" Aşezată pe strada Buna Vestire, paraclisul episcopal închinat praznicului este astăzi îndeobşte cunoscut ca biserica grecească. Acest lucru nu este întâmplător. În anul 1848, comunitatea grecească, prin trudă şi jertfelnicie, prin dragoste şi respect faţă de Biserică şi ţară, a început construirea unei biserici. După desfiinţarea Mitropoliei Proilaviei, cu sediul la Brăila, s-a înfiinţat o nouă mitropolie (arhiepiscopie), cu sediul la Tulcea, primul titular cunoscut al Mitropoliei de la Tulcea fiind Panaret, fost episcop al Ecumeniei (în Anatolia). Urmaşul acestuia a fost Dionisie, ales la o dată ce nu se cunoaşte. În jurul anilor 1877-1878, la conducerea eparhiei era mitropolitul Nichifor de Carpat. Astfel că această biserică a deservit ca şi Catedrală mitropolitană. După întronizarea Preasfinţitului Părinte Visarion, Biserica "Buna Vestire" a devenit paraclis episcopal. Doi ani în ogorul Domnului Anul 2008 a constituit un nou început atât pentru episcopul-vicar de până atunci al Arhiepiscopiei Sibiului, Preasfinţitul Părinte Visarion, cât şi pentru viaţa culturală şi socială, dar mai ales bisericească a judeţului Tulcea. La praznicul Bunei Vestiri a anului 2008, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a întronizat pe întâiul episcop al nou-înfiinţatei Episcopii a Tulcei. Prin acest fapt istoric, Preafericirea Sa a adus vestea cea bună şi a pus un început nou pe aceste meleaguri atât pentru preoţii de aici, cât şi pentru credincioşi. Astfel, aşa cum s-a dorit, de la venirea Preasfinţitului Părinte Visarion s-a intensificat viaţa bisericească din acest teritoriu de la Dunăre la Mare, urmărindu-se, cu precădere, participarea unui cât mai mare număr de credincioşi la slujbele sfintelor biserici. Preasfinţia Sa în aceşti doi ani a vizitat aproape toate bisericile din eparhie, unde a şi săvârşit Sfânta Liturghie arhierească, slujba Vecerniei sau alte Sfinte Taine şi ierurgii. Troiţă de arhierei la Sfânta Liturghie Anul acesta, praznicul Bunei Vestiri a adus la Tulcea oaspeţi înalţi: ÎPS Teodosie al Tomisului şi ÎPS Casian al Dunării de Jos, preoţi, monahi şi monahii şi un mare număr de credincioşi. La orele dimineţii, ierarhii au fost întâmpinaţi în mod tradiţional cu pâine şi sare, iar apoi s-a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu Vecernia. Cei trei ierarhi au săvârşit slujba împreună cu un ales sobor de preoţii şi de diaconi, iar răspunsurile liturgice au fost date de corul bărbătesc al Seminarului "Sf. Ioan Casian" din Tulcea. Cuvântul de învăţătură a fost ţinut cu dragoste şi căldură de către Înalt Preasfinţitul Părinte Casian al Dunării de Jos. La sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a mulţumit ierarhilor prezenţi, cărora le-a înmânat distincţia Episcopiei Tulcei - Crucea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina. Această distincţie a fost înmânată pentru prima dată anul trecut Prefericitului Părinte Daniel, care împreună cu un sobor ales de ierarhii au sfinţit Biserica "Sfânta Treime şi Sf. Ier. Iachint de Vicina" din Tulcea. Tot atunci a avut loc şi solemna proclamare locală a Sfântului Iachint, primul mitropolit al Ţării Româneşti. Pământ binecuvântat de Sfântul Andrei Preasfinţitul Visarion a spus, printre altele: "La împlinirea celor doi ani de la întronizarea noastră ca episcop al Tulcei, mulţumim lui Dumnezeu pentru "toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit" pe care l-a revărsat asupra noastră, a clerului şi a credincioşilor din Eparhia Tulcei, rugându-L cu umilinţă ca şi de astăzi înainte să ne păzească cu harul Său şi să ne ajute să sporim în credinţă, în dragoste şi în lucrarea sfinţitoare în slujba semenilor căutând să fim la înălţimea vredniciei înaintaşilor noştri. Eparhia Tulcei, deşi este o eparhie nouă, este încărcată de istorie, acest pământ binecuvântat al Dobrogei fiind străbătut de paşii Sfântului Apostol Andrei care a semănat cuvântul evangheliei în ţarina sufletească a strămoşilor noştri, cuvânt ce a rodit însutit şi înmiit, fiind stropit din belşug de sângele mucenicilor ce au mărturisit credinţa în Hristos şi în Evanghelia Sa. Deşi cu puţine parohii, Episcopia Tulcei are preoţi vrednici care-şi înţeleg menirea lor de a fi slujitori ai lui Dumnezeu şi altarului străbun şi a credincioşilor lor, dar şi păstori jertfelnici şi iubitori de cele sfinte care cercetează cu sârguinţă Sfânta Biserică în duminici şi sărbători, păstrători ai credinţei şi ai tradiţiilor noastre româneşti. Ne-am bucurat de prezenţa Înalt Preasfinţiilor Lor Teodosie al Tomisului şi Casian al Dunării de Jos, care au avut dragostea să fie împreună cu noi la Sfânta Liturghie în Biserica "Buna Vestire" din municipiul Tulcea, biserică în care în urmă cu doi ani Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, însoţit de un ales sobor de arhierei, ne-a instalat ca arhipăstor". Bună Vestire şi pentru cei bătrâni şi bolnavi Praznicul Bunei Vestiri nu a adus bucurie doar ierarhilor, preoţilor şi credincioşilor, ci şi asistaţilor Căminului de bătrâni "Sf. Nectarie" din Tulcea. În ziua de 24 martie 2010, la orele amiezii, PS Visarion şi preoţii slujitori ai Bisericii "Bunei Vestiri" au vizitat şi au dăruit pachete cu alimente. După slujba săvârşită, Preasfinţia Sa a mângâiat duhovniceşte prin cuvântul de învăţătură pe cei aflaţi în suferinţă în acest cămin, iar apoi a împărţit asistaţilor darurile aduse. A fost o mare bucurie atât pentru cei sănătoşi, cât şi pentru cei bolnavi, pentru cler şi poporul dreptcredincios, toţi lăudând-o pe Maica Domnului, Maica luminii noastre, zicând: "O, Maică prealăudată, care ai născut pe Cuvântul, Cel ce este mai sfânt decât toţi sfinţii, primind acest dar de acum, izbăveaşte de toată ispita şi scoate din munca ce va să fie, pe toti cei ce-ţi cântă: Aliluia!"