Bulgarii interzic intrarea în ţară a camioanelor cu anvelope de vară

Data: 21 Decembrie 2009

Tirurile care nu sunt dotate cu anvelope cu o adâncime a căii de rulare suficientă sunt oprite la frontieră. Aproape întregul teritoriul al Bulgariei este acoperit de zăpadă. Deszăpezirea se efectuează cu aproximativ 1.000 de maşini, a declarat ministrul bulgar al Dezvoltării regionale, Rosen Plevnaliev. În opinia lui, situaţia este normală. „Este greu, dar facem faţă“, a spus ministrul. În mai multe zone ale ţării există însă probleme cu companiile care efectuează deszăpezirea, din cauză că licitaţiile publice s-au desfăşurat abia în septembrie şi procedurile legale încă nu s-au încheiat. Nici un drum nu este închis din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, însă în mai multe părţi circulaţia este îngreunată.