„Bursă de spectacole“, la Festivalul de Teatru de la Sibiu

Data: 20 Mai 2008

Creatorii de spectacole din ţară şi din străinătate sunt invitaţi să participe în perioada 5-7 iunie, la „Bursa de Spectacole“ organizată la Casa de Cultură a Sindicatelor, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu - „Energii“.

Aflată la cea de-a XI-a ediţie, bursa de spectacole din acest an se bucură de participarea a 25 de organizaţii şi instituţii culturale, de la teatre, opere, companii de balet până la centre culturale, şcoli de creaţie şi asociaţii de tineret. Bursa de spectacole de la Sibiu este singura platformă de întâlnire, prezentare şi vânzare a actului cultural din România. „Bursa este gândită ca o expoziţie cu vânzare, unde fiecare producător (companii, instituţii culturale, şcoli de teatru, agenţii de impresariat artistic, mass-media specializată) îşi prezintă oferta de spectacole, stabilindu-se parteneriate benefice pentru libera circulaţie a adevăratelor valori culturale“, a declarat Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu. Participanţii la bursă beneficiază de standuri proprii, dotate cu aparatură de redare video, iar companiile vor fi prezentate într-un catalog. Structura catalogului va reuni instituţii de cultură din întreaga ţară, prezentând oferta artistică a fiecăreia, precum şi datele de contact, în ideea promovării unei mai bune colaborări şi, totodată, pentru a oferi publicului larg şi operatorilor culturali din ţară şi străinătate o incursiune în proiectele culturale ale diferitelor teatre, companii, uniuni de creaţie sau case de producţie din România. Organizatorii au hotărât să relanseze bursa în acest an, adaptând formula de desfăşurare la cea a burselor de teatru de la Freiburg sau a bursei de dans de la Bruxelles. Prin urmare, în acest an va exista, în premieră, un program al bursei ce include reprezentaţii ale operatorilor culturali din Sibiu, workshop-uri pentru operatori culturali, analiză de spectacol, precum şi un concurs - spectacolul câştigător fiind invitat să participe anul viitor, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este organizat de Teatrul Naţional „Radu Stanca“, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, Consiliului Local Sibiu, Ministerului Culturii şi Cultelor, Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu, UNITER - Uniunea Teatrală din România, Consiliului Judeţean Sibiu şi este produs de Fun-daţia „Democraţie prin Cultură“.