Bursa pentru jurnalism „Monica Lovinescu“

Data: 24 Aprilie 2008

Guvernul va institui bursa pentru jurnalism „Monica Lovinescu“, a anunţat premierul Călin Popescu-Tăriceanu, la Paris. Şeful Executivului a declarat că apreciază în mod deosebit gestul criticului literar Monica Lovinescu de a dona statului român casa în care a locuit la Paris. „Gestul pe care l-a făcut îl apreciez şi el va fi acompaniat din partea Guvernului, de o bursă de jurnalism «Monica Lovinescu»“, a afirmat premierul Tăriceanu, precizând că locuinţa criticului literar va putea fi utilizată de viitorii bursieri. În opinia sa, această bursă are şi menirea de a păstra vii memoria şi moştenirea culturală lăsate de Monica Lovinescu.