Burse mai mari pentru olimpici
Printr-un ordin al ministrului educaţiei s-au stabilit noile cuantumuri ale bursei de merit olimpic internaţional acordată elevilor premiaţi la olimpiadele şi concursurile şcolare internaţionale. Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2014, medaliaţii cu aur sau elevii situaţi pe locul I primesc 850 lei, medaliaţii cu argint sau premiul al II-lea sunt recompensaţi cu 637,5 lei, iar elevii care obţin o medalie de bronz sau premiul al III-lea primesc 425 lei. Potrivit aceluiaşi ordin, bursele se vor mări începând cu data de 1 iulie 2014, astfel: medalia de aur sau premiul I – 900 lei, medalia de argint sau premiul al II-lea – 675 lei, respectiv medalia de bronz sau premiul al III-lea – 450 lei. Noile cuantumuri ale bursei de merit olimpic internaţional acordată elevilor premiaţi la olimpiadele şcolare internaţionale s-au stabilit în conformitate cu prevederile H.G. nr. 871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. (Oana Nistor)