Bursele studenţilor vor fi mai mari cu 30% de la 1 octombrie 2009

Data: 04 Octombrie 2008

Bursele studenţilor vor fi majorate cu 15% de la 1 ianuarie şi cu alte 15 procente de la 1 octombrie 2009, iar criteriile sociale pentru acordarea subvenţiei individuale de sprijin pentru studenţii care locuiesc în alte spaţii decât căminele instituţiilor de învăţământ superior ar putea fi eliminate.

În urma discuţiilor purtate, joi, la sediul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT), ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Cezar Hâj, şi preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR), Gabriel Petrea, au stabilit ca bursele studenţeşti să fie majorate cu 15% de la 1 ianuarie 2009 şi cu alte 15 procente de la 1 octombrie 2009, potrivit protocolului semnat de reprezentanţii celor două federaţii şi MECT, conform Mediafax. Ministrul Cristian Adomniţei a agreat şi propunerea celor doi lideri de federaţii de a elimina criteriile sociale pentru acordarea subvenţiei individuale de sprijin pentru studenţii care locuiesc în alte spaţii decât căminele instituţiilor de învăţământ superior şi a promis că va analiza posibilitatea majorării subvenţiilor pentru cămine, a afirmat liderul UNSR. Ministrul le-a prezentat liderilor de federaţii atât situaţia alocărilor făcute de MECT în reabilitarea şi construcţia de cămine studenţeşti, cât şi viziunea pe termen mediu şi lung a instituţiei în ceea ce priveşte soluţionarea crizei locurilor de cazare. Pe termen scurt, MECT s-a angajat că va continua programul de reabilitare şi construire de noi cămine. Pe termen mediu şi lung, proiectul MECT „Universitatea Viitorului“ (proiect al unui „oraş universitar“, cu o suprafaţă de 600 de hectare şi o capacitate de găzduire de 100.000 de studenţi, care ar putea fi amplasat la 10-15 km de Bucureşti şi ar urma să reunească mai multe universităţi bucureştene - n.r.) reprezintă strategia de creare a campusurilor universitare menite să deservească, în totalitate, cazarea studenţilor, se arată într-un comunicat comun al MECT şi al organizaţiilor studenţeşti. „Este tot ce puteam obţine până în prezent. Vom continua negocierile cu viitorul Guvern, pentru că nu am obţinut ce am cerut şi nu suntem mulţumiţi, dar momentan renunţăm la protest“, a declarat Gabriel Petrea, conform Mediafax. Nu toţi studenţii sunt mulţumiţi Reprezentanţii Uniunii Studenţilor din România (USR) s-au retras de la discuţiile de joi de la Ministerul Educaţiei, susţinând că ministrul Cristian Adomniţei nu a venit cu nici o propunere pentru rezolvarea problemelor legate de dublarea burselor şi construcţia de cămine. Preşedintele Uniunii Studenţilor din România, George Păduraru, a declarat, joi, la ieşirea din sediul Ministerului Educaţiei, că va hotărî cu liderii din ţară care sunt paşii de protest pentru săptămâna viitoare. Păduraru consideră oferta Guvernului umilitoare, „mai mult decât insuficientă“, deoarece aceasta reprezintă o creştere reală de 5%, pentru că 10% este inflaţia, majorarea traducându-se în 10 lei primiţi în plus, lunar, de studenţi, conform Mediafax. „Consider că este vorba de rea-voinţă din partea ministerului, deoarece noi am explicat că majorarea pe care o solicităm nu reprezintă un efort atât de mare cum spun reprezentanţii Guvernului“, a spus Păduraru. Acesta a mai spus că termenul pe care studenţii l-au acordat Ministerului Educaţiei pentru rezolvarea problemelor a expirat, iar conflictul rămâne deschis. Reprezentanţii USR vor avea o întâlnire, la sfârşitul acestei săptămâni, în urma căreia vor hotărî dacă vor continua sau nu protestele.