Ca pruncii, cu ramuri şi flori, pe străzile Jilavei
La iniţiativa părintelui paroh Emanuel Victor Ganciu, duminicǎ, 13 aprilie, ieşind de la Sfânta Liturghie odatǎ cu primele raze ce reuşeau sǎ rǎzbatǎ prin zidul cenuşiu al norilor, credincioşii Parohiei Jilava, având preoţii şi cântǎreţii în frunte, au participat la un pelerinaj de Florii prin comunǎ. Cu icoane, ramuri înverzite şi flori în mâini, iar în suflete luminǎ, ei s-au îndreptat cântând spre troiţa lucratǎ de copii la Centrul Misionar „Sfântul Nicolae” din Jilava sub atenta coordonare a preotului paroh şi amplasatǎ de curând la rǎscrucea dintre strǎzile Morii şi Mierlari. Aici, preoţii Emanuel Ganciu şi Ioan Bocǎnealǎ au sǎvârşit slujba de sfinţire a troiţei. Dupǎ cuvântarea despre cruce ca semn al biruinţei şi al bucuriei, procesiunea a continuat, întâmpinatǎ de sǎtenii ieşiţi pe la porţi, sfârşind prin a reveni la Biserica „Sfinţii Împǎraţi Constantin şi Elena”. (Cătălin Croitoru)